EFSE imprumuta ProCredit Bank cu echivalentul a 10 milioane de euro pentru a finanta dezvoltarea afacerilor mici

Fondul European pentru Sud-Estul Europei (EFSE), cel mai mare fond de microfinantare din lume, finanteaza ProCredit Bank Romania S.A. (PCBR) cu echivalentul in lei a 10 milioane de euro. Acordul a fost semnat de Dr. Klaus Glaubitt, Presedinte al Consiliului Director al EFSE, si de Michael Kowalski, General Manager ProCredit Bank Romania, pe durata celei de-a doua Adunari Anuale care are loc la Sibiu intre 6 si 8 mai a.c. PCBR va folosi imprumutul pentru a refinanta la randul sau antreprenori locali, in special din zona rurala, care detin firme mici si foarte mici.

Aceasta finantare vine ca raspuns la problemele existente in domeniul firmelor mici si foarte mici, mai ales a celor care se afla in zone rurale izolate si care nu au acces la alte surse de finantare decat cele situate in afara sectorului financiar si care presupun achitarea unor dobanzi foarte ridicate.

Dr. Glaubitt a afirmat: „PCBR joaca un rol vital in sustinerea sectorului dinamic format din firmele mici si foarte mici din multe zone rurale ale tarii. imprumutul va stimula infiintarea unor noi micro intreprinderi care vor determina crearea de locuri de munca si vor sustine dezvoltarea economica in Romania. Ajutorul EFSE acordat afacerilor initiate in zonele rurale din Romania demonstreaza angajamentul Fondului de a asista dezvoltarea in acest sector.”

„Sectorul bancar din Romania s-a numarat printre cele mai dinamice din regiune. Cu toate acestea, multe dintre firmele mici si foarte mici intalnesc dificultati in a gasi un partener de incredere si pe termen lung, care sa le inteleaga nevoile si care sa creeze produse si servicii in functie de aceste nevoi. Cu cat aria in care opereaza antreprenorul este mai ancorata in mediul rural, cu atat problemele sale de operare devin mai dificile. Datorita accentului pe care il punem pe acest tip de afaceri si datorita unei retele de sucursale in continua crestere, ProCredit Bank este considerata deja un partener de incredere de mai mult de 36.000 de antreprenori.”

Imprumutul de la EFSE, denominat in lei, ne va permite noua sa ajutam mai multi clienti, in special din zonele rurale, fara sa ii expunem la riscurile ratelor de schimb valutar. Acest lucru reprezinta un element cheie pentru strategia noastra prudenta de imprumut catre firmele mici si foarte mici. Demonstram prin aceasta ca nu suntem dispusi sa riscam viitorul financiar al clientilor nostri pentru a obtine cote de piata sau rate mari de crestere pe termen scurt,” a declarat Michael Kowalski, General Manager, ProCredit Bank Romania.

„In zona sa de actiune EFSE a identificat o cerere semnificativa penru finantarile in moneda locala”, a declarat Dr. Glaubitt. Pentru a veni in intampinarea acestei cereri, EFSE a devenit actionar in The Currency Exchange Fund (TCX), o platforma multivalutara de comert si acoperire care a sustinut cunoscute institutii financiare de dezvoltare in ianuarie 2008. TCX ofera acoperire pe termen lung pentru dobanzi si valuta in monede (sub)emergente investitorilor. EFSE foloseste aceste acoperiri pentru a crea oferte de produse denominate in moneda locala pentru clientii sai din regiunea in care opereaza.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top