Bulgaria ar putea fi obligata sa ramburseze fondurile UE pentru unele proiecte PHARE

Bulgaria ar putea fi nevoita sa returneze Uniunii Europene aproape sapte milioane de euro pentru doua proiecte PHARE, potrivit

adjunctului ministrului pentru Dezvoltare Regionala, Savin Kovacev.

Unul dintre proiecte se refera la construirea celui de-al doilea tunel pe drumul E-79, in apropierea orasului Dupnita, iar

celalalt la modernizarea si reconstructia rutei Razlog-Bansko-Gote Delcev.

Valoarea totala a celui de al doilea proiect este de 7,4 milioane de euro, din care 3,3 milioane de euro au fost deja

absorbiti. Cel mai probabil aceasta suma va trebui returnata UE. Cei 3,5 milioane de euro pentru tunelul Dupnita ar urma, de

asemenea, sa fie returnati.

„Lucrarile tunelului sunt finalizate in proportie de 92%. Este posibil ca pe baza acestui fapt, CE sa considere ca Bulgaria nu

a indeplinit obiectivul proiectului si va refuza sa achite cei trei milioane de euro pe care i-am investit deja”, a precizat

Kovacev.

Oficialul a explicat de asemenea ca finantarea a patru din cele zece proiecte este surprinzatoare, adaugand ca pe langa cele

doua proiecte Bulgaria va trebui sa mai returneze si fondurile pentru proiectul rutei Silistra-Razlog si pentru construirea unei

rute catre punctul de frontiera din apropierea orasului Rudozem.

Exista de asemenea complicatii privind construirea punctului de frontiera in apropierea localitatii Malko Turnovo si a soselei de

centura a orasului. Proiectul a demarat, dar exista numeroase intarzieri care ar putea duce la suspendarea acestuia.

Probleme se inregistreaza si in desfasurarea proiectului de modernizare a rutei Sokolovti – Smolian – Srednogorti. Kovacev a

declarat ca se impune alegerea unui alt contractor pentru constructie, care ca rezulta si intr-o intarziere a finalizarii

proiecului.

Referitor la raportul companiei independente de audit KPMG, ministrul pentru Dezvoltare Regionala Asen Gagauzov a declarat ca

acesta nu a descoperit insusiri ilegale de fonduri sau afaceri de coruptie, denuntand mai de graba lipsa unei arhive a

documentelor la Agentia pentru adminsitratia drumurilor, a procedurilor clare de lucru, si a unei bune administratii, potrivit lui

Gagauzov.

Urmeaza de asemenea un audit al Agentiei pentru administatia drumurilor.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top