Autoritatile din judetul Alba au declarat faptul ca sunt gata pentru a accesa fondurile structurale din cadrul Programului Operational Sectorial pentru Mediu, reprezentate de un proiect in valoare de 125 milioane de euro.
In data de 21 iulie 2008, a avut loc, la Alba Iulia, finalizarea demersurilor referitoare la punerea in acord cu cerintele Uniunii Europene, a componentei institutionale necesare pentru accesarea acestor fonduri.
Astfel, retelele de apa potabila si canalizare si statiile de pompare sau epurare au trecut din gestiunea administratiilor locale ale Judetului Alba, in cea a operatorului unic Apa CTTA. Pentru aceasta preluare, s-a realizat si o reorganizare a societatii.
Primarul Mircea Hava a declarat ca deoarece operatorul unic a trebuit doar reorganizat si nu constituit, dar si pentru ca exista o serie de studii deja executate, judetul Alba este cel mai bine pozitionat in cursa pentru accesarea fondurilor de mediu.
De asemenea, el mentioneaza ca prima etapa a proiectului propus se va derula in perioada 2009-2011 si va cuprinde toate orasele judetului. Aici se vor reface sau extinde retelele de canalizare si statiile de epurare si doar in orasele unde un procent mai mic de 90 la suta din populatie primeste apa potabila din retea se vor extinde si retelele de apa potabila.