17 milioane de euro pentru modernizarea strazilor din Targu Mures

Un proiect de modernizare a strazilor, pentru finantare prin Programul Operational Sectorial, in valoare totala de 17 milioane de euro a fost avizat favorabil de Agentia de Dezvoltare Regionala Centru, a anuntat primarul din Targu Mures, Dorin Florea.

Florea a spus ca proiectul „Modernizare strazi in municipiul Targu Mures” este cel mai mare de acest gen din tara, vizeaza refacerea si fluidizarea traficului rutier in sapte zone din municipiu, in special la principalele iesiri din oras, crearea de inele de circulatie si refacerea infrastructurii de apa-canal pe mai multe strazi.

Proiectul cuprinde sapte obiective majore, cum ar fi strazile Voiniceni, Libertatii, Mureseni, Livezeni, Podeni-Tisei, Baneasa si Budiului, iar partea de cofinantare a municipalitatii va fi acoperita dintr-un credit extern.

Primarul din Targu Mures a subliniat ca proiectul avizat favorabil de cele patru comisii de evaluare ale ADR Centru a avut 850 de pagini. Din valoarea totala, de 62,8 milioane de lei, 49,4 reprezinta asistenta financiara nerambursabila iar contributia proprie a municipalitatii este de peste 1 milion lei (diferenta fiind reprezentata de TVA, care va fi recuperat prin proceduri speciale).

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top