Documentatiile pentru auditarea de catre Comisia Europeana a Programelor operationale sectoriale trebuie finalizate pana la 25 februarie 2009

Comisia Europeana, programe operationale sectoriale, finantare

Decizia a fost luata in urma concluziilor trase dupa prima intalnire a Comitetului interministerial pentru monitorizarea permanenta a implementarii si corelarii programelor operationale si a celorlalte instrumente finantate din fonduri europene.

„Am convingerea ca ministrii cabinetului pe care il reprezint se vor achita de aceasta sarcina. Chiar daca timpul este foarte scurt, sunt convins ca vor reusi sa pregateasca mecanismele, procedurile, documentatiile necesare, astfel incat la 25 februarie sa le putem inainta Comisiei Europene in vederea auditarii”, a declarat seful Executivului.

Primul-ministru Emil Boc a cerut, de asemenea, elaborarea unui calendar precis de termene si proceduri prin care sa se scurteze etapa de la depunerea proiectului, evaluarea lui, contractare, licitatie si punere in practica.

„Am constatat ca aceste termene sunt de 8 pana la 12 luni, cand ele pot fi de 3 pana la maxim 5 luni”, a adaugat seful Executivului.

Romania are la ora actuala doar trei din cele sapte Programe Operationale Sectoriale auditate de catre Comisia Europeana.

Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice si Programul Operational Sectorial Mediu au fost auditate la inceputul acestui an, la 16 ianuarie. in timpul fostei guvernari, un singur Program Operational Sectorial a fost auditat de catre Comisia Europeana, si anume, Programul Operational Asistenta Tehnica, a precizat primul-ministru.

Celelalte patru care nu au fost auditate inca de catre Comisia Europeana sunt Programul Operational Sectorial Transport, Programul Operational Regional, Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative si Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Sursa: Guvernul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top