A fost finalizat proiectul de modernizare a unui tronson al drumului de legatura intre punctele de trecere a frontierei romano-ucrainene Halmeu si Tarna Mare

Proiect de modernizare, drum, frontiera Romania-Ucraina, Phare

Proiectul a fost finantat de Uniunea Europeana, prin Programul de Vecinatate Romania – Ucraina 2004-2006, Phare CBC 2005. Proiectul a demarat in 28 august 2007, cu o durata de realizare de 24 de luni.

Scopul acestuia a fost imbunatatirea relatiilor transfrontaliere pe granita romano-ucraineana a judetului Satu Mare, prin modernizarea infrastructurii rutiere de acces pe partea romana a granitei romano-ucrainene, intre punctele de trecere a frontierei Halmeu si Tarna Mare.

Proiectul a constat in modernizarea drumului de legatura intre punctele de trecere a frontierei Halmeu si Tarna Mare, DJ 109 M, pe tronsoanele Halmeu-Tamaseni (km 0+000 – km 6+000) si Tamaseni-Batarci (km 6+000 – km 10+200 si km 11+000 – km 12+800), prin executarea unui covor asfaltic de grosime 6 cm. Aceste lucrari au fost finalizate la sfarsitul anului 2008.

Avand in vedere ca solutia tehnica prevazuta in proiect a cuprins numai realizarea lucrarilor mai sus mentionate, pentru cresterea viabilitatii drumului s-a considerat importanta realizarea unor lucrari in completarea celor deja executate. Astfel, in anul 2009 a fost incheiat un Act aditional la contractul de finantare si au fost licitate si executate urmatoarele lucrari: completarea si amenajarea acostamentelor; canal pluvial in localitatea Tamaseni; executarea de santuri noi acolo unde nu existau; executarea de rigole carosabile; intrari in curti; defrisari; curatarea santurilor si decolmatarea podetelor existente; completarea indicatoarelor, parapeti de siguranta; completarea marcajelor.

Aceste lucrari contribuie la imbunatatirea scurgerii apelor in zona drumului, astfel incat sa creasca viabilitatea si durata de utilizare a drumului, precum si la imbunatatirea masurilor de siguranta circulatiei pe acest drum judetean.

Realizarea investitiei va conduce la fluidizarea traficului spre granita romano-ucraineana, la cresterea capacitatii de transport a zonei de nord-vest a tarii precum si la imbunatatirea legaturilor dintre zonele de granita invecinate din Romania si Ucraina.

Sursa: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top