UE dă voie statelor membre să acorde firmelor ajutoare de câte 1,8 milioane Euro până la finalul anului 2021

Bani-pixabay.jpg

Comisia Europeană a prelungit până la 31 decembrie 2021 cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de redresare din criza COVID, majorând de la 800.000 de euro la 1,8 milioane de euro plafonul până la care autoritățile naționale pot să acorde ajutor de stat unei firme.

Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat a fost adoptat inițial de CE pe 19 martie 2020, cu valabilitate până pe 31 decembrie 2020, fiind prelungit până pe 31 iunie 2021, iar acum până la finalul acestui an.

În România, acest cadru este important mai ales pentru firmele mici și mijlocii care beneficiază de granturi prin cele 3 măsuri din schema de ajutoare de stat de 1,5 miliarde de euro, pentru redresarea din criza COVID-19.

De asemenea, Comisia a decis să extindă sfera de aplicare a cadrului temporar prin majorarea plafoanelor stabilite în acesta și prin posibilitatea ca, până la sfârșitul anului viitor, anumite instrumente rambursabile să poată fi convertite în granturi directe.

Prelungirea cadrului temporar
Comisia examinează în permanență necesitatea de a adapta în continuare cadrul temporar. Acesta urma să expire la 30 iunie 2021, cu excepția măsurilor de recapitalizare care puteau fi acordate până la 30 septembrie 2021. În contextul menținerii pandemiei de coronavirus și al evoluțiilor acesteia, prin modificarea de astăzi se prelungesc toate măsurile prevăzute în cadrul temporar, inclusiv măsurile de recapitalizare, până la 31 decembrie 2021.

Majorarea plafoanelor ajutoarelor
Având în vedere incertitudinea economică care se menține și prelungirea măsurilor luate de guverne pentru a limita activitatea economică astfel încât să se pună capăt propagării virusului, prin modificarea de astăzi se majorează și plafoanele stabilite în cadrul temporar pentru anumite măsuri de sprijin:

În ceea ce privește sumele limitate ale ajutoarelor acordate în temeiul cadrului temporar, plafoanele anterioare per întreprindere se dublează efectiv (ținând cont de disponibilitatea ajutoarelor de minimis). Noile plafoane sunt:

  • 225 000 EUR/ întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole (anterior 100 000 EUR),
  • 270 000 EUR/întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii (anterior 120 000 EUR),
  • 1,8 milioane EUR/întreprindere care își desfășoară activitatea în toate celelalte sectoare (anterior, 800 000 EUR).

Ca și înainte, acestea pot fi combinate cu ajutoare de minimis în cuantum de până la 200 000 EUR/ întreprindere (până la 30 000 EUR/întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii și până la 25 000 EUR/întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul agricol) pe o perioadă de trei exerciții financiare, sub rezerva respectării cerințelor de minimis relevante.

  • Pentru întreprinderile afectate în mod deosebit de criza provocată de coronavirus, cu pierderi ale cifrei de afaceri de cel puțin 30 % în perioada eligibilă în comparație cu aceeași perioadă din 2019, statul poate contribui la partea din costurile fixe ale beneficiarilor care nu sunt acoperite de veniturile lor, cu o sumă de până la 10 milioane EUR/întreprindere (anterior 3 milioane EUR).

Conversia instrumentelor rambursabile în granturi directe
Comisia va permite statelor membre ca, până la 31 decembrie 2022, să convertească forme rambursabile de ajutoare (garanții, împrumuturi, avansuri rambursabile) acordate în temeiul cadrului respectiv, în alte forme de ajutor, cum ar fi granturile directe, cu condiția îndeplinirii condițiilor prevăzute în cadrul temporar. În principiu, o astfel de conversie nu poate depăși noile plafoane pentru sumele limitate ale ajutoarelor (225 000 EUR/ întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, 270 000 EUR/ întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii și 1,8 milioane EUR/ întreprindere care își desfășoară activitatea în toate celelalte sectoare). Scopul este de a oferi stimulente pentru ca statele membre să aleagă, în primul rând, instrumentele rambursabile ca formă de ajutor.

Prelungirea eliminării temporare a tuturor țărilor de pe lista țărilor cu riscuri asigurabile pe piața privată în temeiul Comunicării privind asigurarea creditelor la export pe termen scurt… Detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top