Am scris de-a lungul timpului despre fiscalitate și moralitate, despre moralitate în fiscalitate. Sau, mai bine zis, am scris despre lipsa moralității în legislația noastră fiscală și de nevoia de a o așeza pe principii sănătoase, nevoie care cred că devine cu atât mai evidentă în aceste zile.
Cred cu tărie că fără așezarea pe baze morale (și constituționale) a fiscalității nu putem avea speranța că lucrurile vor evolua într-un sens pozitiv, mai ales în contextul acestei oribile crize sanitare care va continua cu o și mai oribilă criză economică. Avem câteva prevederi în Constituție care sunt (puteau fi și până acum!) un bun fundament pentru ceea ce urmează să scriu.
Pe prima dintre ele o regăsim la alin. (1) al articolului 4: “Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi”. Pe cea de-a doua la alin. (1) al articolului 16: “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
Cum putem vorbi de solidaritate, când ea – solidaritatea – este subminată prin tot felul de excepții? Când unii sunt mai solidari decât alții? Cum putem să vorbim de egalitate în fața legii când pentru unii legea stabilește o sarcină fiscală de 4%, iar pentru alții de 43%? Cum putem să vorbim de egalitate în fața legii când unii primesc pensie la 65 ani, iar alții la 38? Înțelegem oare că scutirile, la fel ca și pensiile speciale divizează nația, distrug liantul care ar trebui să ne facă o națiune – nu doar o populație– liant care se numește “solidaritate”? Nu degeaba a fost pusă această noțiune în Constituție… Scutirile pe care unii le primesc de la politicieni sunt în fapt privilegii, iar pentru aceste privilegii alții trebuie să plătească – acum sau în viitor (privilegiile unora transformându-se în datoria tuturor).
Ce putem face?
În primul RÂND, trebuie să înțelegem cum stăm, de unde plecăm. Trebuie să înțelegem că baza de impunere a fost pur și simplu spulberată în ultimii ani de tot felul de scutiri și tratamente preferențiale, atât cu privire la impozitul pe profit, cât și la impozitul pe venit și contribuții sociale. Am explicat o parte din aceste probleme aici.
Cred că putem folosi acest moment dificil pentru a face ordine atât în legislația fiscală, cât și în administrarea fiscală. Putem, trebuie doar să vrem! Trebuie doar să agreăm principiul pe care re-construim sistemul fiscal, iar pe baza acestuia trebuie construite soluțiile pentru a repara ce s-a stricat în ultimii ani, dar și a face un “tuning” necesar pentru a îi îmbunătăți performanțele.
Culmea ironiei este că și acum avem principii, vreo cinci, enumerate la articolul 3 din Codul fiscal (neutralitate, certitudine, justețe, eficiență și predictibilitate), principii care dacă ar fi fost respectate, probabil că nu eram în situația de acum… Toate acestea pot fi însă înlocuite cu unul singur: “lege fără excepții, sarcină fiscală stabilită doar în funcție de CÂT câștigam, nu de CUM câștigăm și nici de CINE suntem”.
Legea fără excepții asigură neutralitate, “în raport cu diverse categorii de investitori și capitaluri”.
Legea fără excepții asigură de asemenea certitudine, “prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu ducă la interpretări arbitrare”, nemaifiind necesare foarte multe din reglementările actuale, reglementări necesare tocmai pentru a reglementa condițiile în care nenumăratele tratamente fiscale diferențiate sunt aplicabile.
Legea fără excepții asigură evident și “justețea impunerii sau echitatea fiscală, asigură că sarcina fiscală să fie stabilită pe baza puterii contributive”.
Tot legea fără excepții asigură eficiența impunerii, “menținerea randamentului impozitelor de la un exercițiu financiar la altul în toate fazele ciclului economic, atât în perioadele de avânt economic, cât și în perioade de criză” (UAU! Prevederea asta chiar există în Codul fiscal, la art 3(d)…).
Legea fără excepții ar asigura parțial și predictibilitatea. Trebuie să înțelegem că predictibilitatea și excepțiile sunt incompatibile. Pentru a avea predictibilitate, avem nevoie de stabilitate. Ca orice corp fizic, legislația fiscală este stabilă dacă acestui “corp” i se asigură o bază mare și o înălțime mică (impozite cât mai mici luate de la cât mai mulți). Baza este erodată prin doar două metode: scutiri (neplata legală a impozitelor) și evaziune (neplata impozitelor prin încălcarea legii). Legea fără excepții… Mai multe detalii aici.