Vaccin anti-coronavirus: CureVac, finanțată cu 80 milioane euro de Comisia Europeană

vaccin.jpg

Comisia Europeană a oferit luni un sprijin financiar de până la 80 milioane de euro companiei CureVac din Tuebingen, Germania, care dezvoltă vaccinuri înalt inovative, pentru a accelera dezvoltarea şi producerea unui vaccin împotriva coronavirusului în Europa.

“Ideea ARN-ului mesager ca terapie este simplă, dar strălucitoare: în loc să îi fie dată o proteină unui pacient,organismul acestua primește instrucțiunile să și le producă singur. Avantajele sunt multe, ceea ce s-a reflectat în evaluarea a două dintre companii din fruntea domeniului ARNm.”, nota Labiotech.eu , încă din noiembrie 2017.

Potrivit sursei indicate, CureVac , fondată în 2000, a fost prima companie care a încercat să transforme ARNm într-o terapie comercială. Deși calea nu a fost ușoară, compania germană a strâns peste 450 de milioane euro și este acum membră a clubului global unicorn, cu o evaluare de 1,4 miliarde de euro. Peste Atlantic, Moderna Therapeutics , deși a fost fondată mult mai recent în 2011, a crescut foarte rapid, ridicând 1,2 miliarde de dolari și ajungând la o evaluare de 4,7 miliarde de dolari. Un interviu din noiembrie 2017 realizat de Labiotech.eu i-a pus față în față pe cei doi președinți ai companiilor concurente, într-un interviu “cum nu a mai fost văzut”, “Battle of the Biotech Unicorns: CureVac vs Moderna”, semnalat de EURACTIV.ro.

Explicațiile acestora despre cum funcționează moleculele ARN mesager sunt esențiale în contextul crizei coronavirus. Acestea ar sta la baza vaccinului la care CureVac lucrează și pentru care estimează că va începe testarea clinică până în iunie. Principiile pot fi aplicate și în tratarea cancerului, și în alte terapii.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi comisarul pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, au discutat cu conducerea CureVac prin… Mai multe detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.