Valentin Lazea: Somnul rațiunii naște monștri

valentin-lazea.jpg

Măsurile de stimulare fiscală de o magnitudine nemaiîntâlnită luate de statele dezvoltate în lupta cu pandemia Covid 19 au indus, în statele emergente, iluzia că legile economice pot fi suspendate și că, la urma urmei, există “prânz gratuit” (free lunch), pentru care să nu plătească nimeni, nici în prezent, nici în viitor. Însuflețiți de această iluzie, oamenii de afaceri români grupați în asociația Romanian Business Leaders și în alte zece organizații de business au solicitat recent Guvernului accesarea unui pachet de asistență financiară de 30 miliarde euro (aproape 15% din PIB) pentru recapitalizarea firmelor autohtone și repornirea economiei. Această propunere este făcută prin mimetism (“dacă alții pot să o facă, noi de ce nu am putea?”), dar nu ține seama de următoarele aspecte:

1. Ceea ce le este permis statelor dezvoltate nu le este permis statelor emergente, precum România. Dacă oamenii noștrii de afaceri ar citi cu atenție orice propunere referitoare la relaxări fiscale și monetare (gen Quantitative Easing, Helicopter Money etc), ar vedea că autorii lor au grijă să sublinieze că respectivele propuneri au sens în economiile dezvoltate (SUA, Germania, Franța), dar în nici un caz nu sunt recomandate economiilor emergente. Această diferență de abordare se datorează faptului că piețele sunt dispuse să tolereze niveluri de îndatorare mult mai mari pentru statele dezvoltate (de peste 100 la sută din PIB pentru guverne și de peste 300 la sută din PIB pentru toate sectoarele), în timp ce pentru statele emergente nivelurile respective de toleranță sunt pe la jumătate. Această abordare duală are următoarele explicații:

  • Pentru creditori este importantă nu atât datoria unui stat în sine, cât balanța dintre datorii și creanțe. De exemplu, Marea Britanie are o datorie totală de peste 300 la sută din PIB, dar are creanțe de încasat de la restul lumii chiar mai mari decât această cifră, astfel încât, per total, este creditor net. În timp ce România, chiar dacă are o datorie totală de numai circa 120 la sută din PIB, dar foarte puține creanțe de încasat de la restul lumii, se află în situația de debitor net;
  • Pentru creditori este importantă avuția (netă de datorii) acumulată într-un stat, care poate fi lichidizată și utilizată pentru achitarea unui nou credit. Astfel, state precum Franța, Germania, Italia, Marea Britanie au avuții nete (net worth) echivalente cu de câte 5 ori PIB-ul statelor respective, ca rezultat al istoriei; multe – dar nu toate – au fost mari puteri coloniale. În România, avuția (netă de datorii) se ridică la circa 1,4 PIB-uri (această țară a fost mai tot timpul sub vremi, nu deasupra vremilor), astfel încât capacitatea ei de a rambursa un eventual credit- mamut este mult mai mica.

2. Statele dezvoltate însele vor plăti un cost exorbitant pentru extravaganțele fiscale din prezent. Deja economiștii lor se gândesc la modalități neortodoxe de reducere a datoriilor uriașe ce vor rezulta: reprimare fiscală (adică plata de către stat a unor dobânzi sub nivelul pieței, pentru o perioadă lungă de timp și ținerea dobânzilor bancare sub nivelul inflației), o creștere semnificativă a inflației care să erodeze datoria contractată în termeni nominali, iertări masive de datorii (generatoare de hazard moral, întrucât îi penalizează pe buni-platnici) etc. Nici măcar pentru statele dezvoltate legile economice nu sunt suspendate: cineva va trebui să plătească pentru consumația din prezent. Cu atât mai mult, această concluzie este valabilă pentru statele emergente, precum România. Mai mult decât atât, aducerea de putere de cumpărare, prin împrumuturi, din viitor în prezent – în numele depășirii crizei – va ridica și problema echității inter-generaționale. Deja generația tânără este chemată să se sacrifice pentru a-i proteja pe vârstnici în contextul pandemiei; adăugați la aceasta costul uriaș al programelor de mediu care vor fi implementate în următoarele decenii și, deasupra tuturor, adăugați costul dobânzilor la trilioanele de euro sau dolari care se vehiculează astăzi si pe care tot generația tânără de acum va trebui să le achite: nu vi se pare cam mult?

3. Pentru că aceasta este esența problemei: majoritatea fondurilor de ajutorare vor veni sub forma de împrumut și nu sub forma de granturi. Este adevărat că, Comisia Europeană va renunța, anul acesta, la solicitările de cofinanțare, diminuând astfel efortul bugetar al statelor recipiente. Și la fel de adevărat este că se vor crea fonduri europene care vor avea caracteristici de granturi. Dar sumele cu adevărat importante vor veni sub forma de împrumuturi, purtătoare de dobândă și cu condiționalități atașate. Este suficient să observăm dificultățile de accesare… Alte detalii aici. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.