Violeta Alexandru: Șomajul tehnic se va prelungi până la 1 iunie

violeta-alexandru.jpg

Violeta Alexandru a vorbit la Digi24 despre prelungirea șomajului tehnic după expirarea stării de urgență. Ministrul Muncii spune că în primă instanță se va prelungi până la 1 iunie, apoi după acea dată va exista o prelungire doar pentru câteva domenii de activitate. De asemenea, ministrul Alexandru transmite un mesaj celor care nu au primit banii de la angajator: „Dacă există angajați care nu au încasat șomajul tehnic aferent lunii martie, de urgență să depună sesizare la Inspecția Muncii”.

Violeta Alexandru: Șomajul tehnic se va prelungi cu siguranță. În primă instanță se va prelungi până la 1 iunie pentru toate domeniile acoperite și acum, iar de la 1 iunie doar pentru câteva. E importantă și legea votată în Parlament dar și opțiunea pe care Guvernul o avem pe baza studiilor epidemiologice, de a canaliza această măsură care totuși este pasivă. Înseamnă că persoana stă acasă, nu lucrează.

Restul economiei va sprijinită în mod activ ca să-și reia activitatea printr-un pachet de măsuri active, adică măsuri care să sprijine revenirea în activitate, entru o perioadă de 3 luni în sumă fixă. Ne gândim să acoperim o parte din costul salarial, undeva între 35%-45%. După 3 luni suma va descrește, pe măsură ce companiile reintră în activitate.

Cei mai mulți angajatoril sunt de bunăcredință, dar sunt și probleme. Am informații că există întârzieri la plata angajatorilor pentru angajați. Noi pentru luna martie am plătit demult.

Noi am trimis banii de două săptămâni, iar angajatorul are obligația să plătească șomajul tehnic în 3 zile. Acum facem plăți pentru luna aprilie.

Vreau să spun că cea mai mare parte dintre angajatori au virat banii, am mesaje de la oameni. Dar sunt și semnale de la oameni care îmi spun că nu au primit banii, fondurile de șomaj aferente lunii martie, și acest lucru este foarte grav.

Toți cei care se confruntă cu această problemă trebuie să facă de urgență sesizare la inspectoratele teritoriale de muncă din județul… Alte detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top