Proiectul Alba Iulia Smart City 2018 va fi imbunatatit cu cinci noi solutii de guvernare inteligenta

imageResize-2.jpg

Municipalitatea din Alba Iulia va beneficia de cinci noi solutii de guvernare inteligenta, ca urmare a semnarii unui protocol de colaborare pe care autoritatea locala l-a parafat cu unul dintre cei mai importanti furnizori si integratori de solutii software si hardware pentru administratia publica, se arata intr-un comunicat de presa al companiei partenere.

Astfel, conceptul dezvoltat de Industrial Software pentru proiectul Alba Iulia Smart City 2018 include: o aplicatie mobila pentru raportarea incidentelor, o solutie pentru analiza si raportarea veniturilor bugetare, o solutie de barometru public, ce permite consultarea locuitorilor municipiului pe diverse teme, o aplicatie pentru programare online a casatoriilor si, nu in ultimul rand, integrarea sistemului de Dispecerat cu alte solutii mobile de raportare a incidentelor.

Industrial Software va acoperi in intregime costurile de dezvoltare si implementare ale solutiilor oferite

Potrivit sursei citate, Industrial Software si Primaria Alba Iulia au agreat Protocolul de Cooperare pentru proiectul Alba Iulia Smart City 2018, colaborare care face parte din programul de pregatire pentru aniversarea centenarului Marii Uniri, prin care Primaria Municipiului Alba Iulia doreste sa devina primul oras ‘smart’ din Romania.

‘Dorim sa participam activ la digitalizarea primului Smart City din Romania, iar pana la sfarsitul acestui an vom implementa cinci noi solutii cu impact major asupra comunitatii. Anul viitor vom analiza reactia populatiei si vom ajusta solutiile pentru obtinerea celor mai bune rezultate. Solutiile de guvernare inteligenta sunt elemente centrale ale strategiei si viziunii Industrial Software, iar noi speram ca Alba Iulia Smart City 2018 sa fie punctul de plecare pentru multe alte orase din Romania’, declara Catalin Popa, director executiv Industrial Software.

La randul sau, Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, sustine ca, odata cu noile solutii inteligente, in comunitate se naste o ‘democratie electronica’, in care locuitorii sunt egali.

‘Inca este nevoie sa explicam conceptul de ‘smart’ pentru a fi inteles si preluat, dar toate marile schimbari pe care le-am realizat in Alba Iulia au plecat de la imaginatie si viziune. Parteneriatul cu Industrial Software ne apropie de realitate si pune tehnologia la lucru in folosul cetateanului. Solutiile propuse pentru Alba Iulia Smart City 2018 nasc o ‘democratie electronica’ in care locuitorii sunt egali prin simplul fapt ca oricine poate sesiza o problema, solicita o programare a casatoriei sau exprima o opinie, doar folosind Internetul. Simplu, fara cereri, fara deplasari. Cetatenii sesizeaza, iar functionarii publici au datoria sa rezolve’, a spus Hava.

Industrial Software are o experienta de peste 19 ani in furnizarea si integrarea de solutii software si hardware pentru administra?ia publica, iar peste patru milioane de cetateni sunt beneficiari ai proiectelor derulate in Romania.

La finele lunii mai, Nicolaie Moldovan, city managerul orasului Alba Iulia, anunta, intr-o conferinta de specialitate organizata la Bucuresti, ca proiectul-pilot de Smart City de la Alba Iulia este unul pentru care s-a investit, in primul rand in resursa umana, iar de la momentul lansarii Ghidului specific au fost contractate 48 de proiecte de oras inteligent pentru conceptul Smart City din 2018.

Printre companiile care sunt in colaborare cu Primaria Municipiului Alba Iulia se afla Orange Romania, Microsoft, Siemens, Philips, Telekom Romania, Cloud Soft, Solar Eco, Fast Order, ZTE, APERO (Asociatia Procesatorilor de Plati Electronice) sau Hypermedia.

Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala (MCSI) a lansat, la sfarsitul anului trecut, spre consultare publica, Ghidul Smart City pentru Romania, un instrument de evaluare a comunitatilor si de bune practici internationale, solutii si tehnologii inteligente care, aplicate la nivel local si regional, pot transforma comunitatile in orase inteligente, cu acces liber la produse si servicii de calitate, cu sisteme de sanatate si educatie moderne, precum si cu administratii publice transparente, care sa guverneze impreuna cu cetateanul.

Termenul de Smart City este utilizat pentru a desemna orasele care apeleaza intensiv la tehnologiile noi ‘tip smart’ dedicate imbunatatirii serviciilor publice, cresterii nivelului de confort al cetatenilor din localitatile urbane si rurale, eficientizarii consumurilor de resurse si reducerii cheltuielilor pe termen mediu si lung.

‘Smart City Alba Iulia 2018’ reprezinta un proiect-pilot initiat de Ministerul Comunicatiilor, lansat pe 2 decembrie la Alba Iulia, prin care se urmareste identificarea modelelor de investitii conforme cu bunele practici europene si internationale in conditii de participare voluntara a mediului de afaceri din domeniul IT&C, a asociatiilor de profil, mediului academic si oricarei alta parte interesata sa contribuie cu expertiza si solutii Smart la construirea orasului viitorului.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top