MCSI: Finantare europeana pentru platforma de e-Learning ANCOM

platforma de e-Learning

Finantarea nerambursabila obtinuta este de maxim 8.628.273,78 lei si a fost acordata ca urmare a depunerii de catre ANCOM a proiectului in cadrul Programului Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice”. Perioada de implementare a proiectului este de 20 luni.

Obiectivul general al proiectului este acela de a dezvolta un portal e-learning (cu componente intranet si internet) care sa faciliteze accesul la informatie si suport tehnologic de ultima ora in vederea eficientizarii procesului de instruire profesionala, perfectionare si informare continua a personalului ANCOM prin intermediul mijloacelor IT&C, dar care sa permita si accesul entitatilor care se afla in aria de reglementare a ANCOM la module de instruire alternativa cu privire la domeniile reglementate si la metodologia de inregistrare si de raportare.

Prin realizarea si implementarea platformei de tip e-learning pentru instruirea online a angajatilor beneficiarului, proiectul contribuie la cresterea profesionalismului angajatilor ANCOM, ce se va reflecta apoi in mod direct asupra beneficiarilor serviciilor oferite de ANCOM (furnizorii de servicii de comunicatii electronice, comunicatii audiovizuale, servicii postale, de echipamente radio si de echipamente terminale de telecomunicatii), cu impact indirect asupra cresterii productivitatii la un nivel comparativ cu cel existent in cadrul autoritatilor de reglementare in domeniu din Uniunea Europeana.

De asemenea, acest proiect raspunde dorintei studentilor prezenti in stagiile de practica din cadrul autoritatii de a acumula experienta si cunostinte, facilitand printr-un proces de instruire adecvat insertia acestora pe piata muncii, la exigentele din Uniunea Europeana.

Sursa: Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *