Incepe modernizarea sistemelor de apa din judetul Caras-Severin

Lucrarile de constructie si modernizare prevazute prin programul ISPA pentru imbunatatirea sistemelor de alimentare cu apa potabila, de canalizare si de epurare a apelor uzate in judetul Caras-Severin au fost demarate pe 15 septembrie.

Investitia totala este de aproape 53 milioane euro, din care 67% finantare nerambursabila ISPA, 25% co-finantare de la consiliile locale ale celor opt orase din judet, printr-un credit extern de la Banca Europeana de Investitii, si 8% sprijin din partea Guvernului.

„Este cea mai mare finantare de care a beneficiat pana in prezent judetul Caras-Severin, iar lucrarile pentru Resita vor consta in reabilitarea statiei de epurare a apelor uzate, a statiei de tratare a apei potabile si a statiilor de pompare, precum si reabilitare si extindere retele de distributie apa si canalizare”, a afirmat presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, Sorin Frunzaverde.

O alta lucrare cuprinsa in proiect prevede reabilitarea retelelor de distributie apa in orasele Anina, Baile Herculane, Bocsa, Caransebes, Moldova Noua, Oravita si Otelu Rosu, iar lucrarile vor fi demarate pe data de 17 septembrie. Documentatiile de licitatie pentru contractele de lucrari au fost elaborate de catre firma de consultanta „Louis Berger”, din Franta.

Proiectul ISPA inseamna, pentru Resita, peste 59 km de retea de alimentare cu apa, din care circa 48 km vor fi reabilitati, iar aproape 11 km reprezinta extindere. La finalul anului 2010, Resita urmeaza sa beneficieze de retele ce vor functiona la standarde europene, dar si de o reducere a pierderilor din sistem cu aproximativ 30%.

Licitatia a fost castigata de S.C. Hidroconstructia S.A., pentru care proiectul ISPA reprezinta cel mai mare contract, in afara lucrarilor hidroenergetice.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *