Analiza privind potentialul energiilor regenerabile din Regiunea Centru

energie regenerabila, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru

Incepand cu ora 10.30 la sediul ADR Centru din Alba Iulia vor avea loc discutii intre partenerii romani pentru a identifica liniile de actiune in realizarea unui cluster – birou complex – prin intermediul caruia toti cei implicati in proiect vor colabora in dezvoltarea unor analize care au ca scop identificarea potentialului energetic al regiunii.

ADR Centru a lansat, prin proiectul “Resurse regenerabile de energie – o solutie pentru dezvoltarea durabila a doua regiuni Europene” o serie de activitati menite sa incurajeze si sa promoveze utilizarea resurselor regenerabile de energie, prin constientizarea asupra beneficiilor pe care aceste resurse le au, atat in ceea ce priveste mediul, cat si eficienta economica si practica pe care diferitele tehnologii le ofera utilizatorilor.

Lansat in ianuarie 2008, proiectul coordonat de catre ADR Centru este finantat prin fondurile disponibile prin Programul Cadru 7 al Uniunii Europeane si se va finaliza in anul 2010.

Avand prevazut un buget total de 295.000 euro pentru acest proiect, partenerii au prevazut o serie de sesiuni informative pentru cei interesati, pentru realizarea clusterului care va pune bazele necesare generarii de analize prin care este identificat potentialul energetic al regiunii, pe diferite surse de energie regenerabila.

„Clusterul va reuni institute de cercetare, universitati, administratii locale si regionale si reprezentanti ai mediului de afaceri. Rolul sau ar fi de a aduce rezultatele cercetarii cat mai aproape de mediul de afaceri si a genera un pol de cunoastere si expertiza in domeniul energiilor regenerabile in Regiunea CENTRU.

Am observat un interes deosebit manifestat de catre firmele private si administratie publica locala din regiune. Speram ca acest cluster sa fie doar startul care va genera actiuni de amploare, deoarece folosirea resurselor de energie regenerabila este din ce in ce mai cautata.

Utilizarea celei mai eficiente surse de energie, care ar da cel mai bun potential de exploatare, in functie de tipul de resursa disponibila in zona in care locuim, este ceea ce asteptam sa generam prin munca in acest cluster si finalizarea analizelor,” a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.

ADR Centru impreuna cu partenerii romani ai proiectului RenERg EuReg si actorii cheie regionali din domeniul energiei regenerabile se vor intalni in data de 11 decembrie 2008 pentru a dezbate infiintarea si coordonarea clusterului de cercetare in domeniul energiilor regenerabile.

Cei invitati sa participe la discutiile acestui proiect sunt Universitatea Transilvania Brasov, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Sibiu, Consiliul Judetean Alba, Centrul de tehnologii, Inventica si Business al Universitatii Transilvania, SC Finex SRL si actorii regionali cheie din domeniul cercetarii si energiilor regenerabile: filialele Sibiu, Targu Mures si Brasov ale Agentiei Romane pentru Conservarea Energiei; ALEA Alba, Agentia pentru managementul Energiei si Protectia Mediului Brasov, Serviciul Public de Management al Energiei Harghita.

Acestora li se alatura reprezentanti ai Universitatii „1 Decembrie 1918” – Alba Iulia, Universitatii „Petru Maior” – Tirgu Mures si Universitatii „Lucian Blaga” – Sibiu.

Sursa: Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top