162 de locuinte din Ploiesti vor trece din proprietatea publica a statului in proprietatea privata a acestuia

anl_22103600.jpg

În şedinţa de guvern de joi, 8 august, a fost aprobată o hotărâre pentru stabilirea regimului juridic al unor blocuri de locuințe din municipiul Ploiești (județul Prahova), construite prin Programul de construcții locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, şi aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești.

Această măsură este necesară pentru ca aceste locuințe să poată fi vândute, conform prevederilor legale în vigoare, persoanelor cărora legea le conferă dreptul de a le cumpăra, la cerere, şi să fie înscrise definitiv în Cartea Funciară.

Astfel, se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a 162 de unităţi locative din blocurile de locuinţe pentru tineri aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești (trecute, în condițiile legii, în domeniul public al statului prin hotărâri ale consiliilor locale), precum și trecerea acestor blocuri din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia. Consiliul Local al Municipiului Ploiești stabilește valorile de vânzare a locuinţelor, în conformitate cu Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin HG nr. 962/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: MDRAP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top