UE aproba ajutoare de stat in valoare de 377 milioane de euro pentru Airbus

digit-02781_penna.jpg

Comisia Europeana a aprobat luni acordarea unor ajutoare de stat in valoare de 377 milioane de euro din partea Frantei si Germaniei pentru ca producatorul aeronautic european Airbus Group sa poata sa dezvolte noul sau model de elicopter X6, Executivul comunitar apreciind ca aceste ajutoare vor contribui la impulsionarea cercetarii si dezvoltarii in blocul comunitar, informeaza Reuters.

Elicopterul X6 este considerat succesorul modelului Super Puma, unul din elicopterele de baza pentru industria petroliera offshore. Atât Franta cât si Germania vor oferi ajutoare de stat pentru ca Airbus sa poata dezvolta acest model de elicopter. Suportul public se va ridica la 377 milioane de euro sub forma unor avansuri rambursabile acordate pe o perioada de opt ani (330 milioane de euro din partea Frantei si 47,25 milioane euro din partea Germaniei).

„Sprijinul oferit de Franta si Germania va stimula investitiile private in acest proiect. Sprijinul va ajuta la crearea unei noi generatii de elicoptere, fara a provoca distorsiuni pe piata”, a apreciat comisarul european pentru Concurenta, Margrethe Vestager.

Grupul Airbus este cel mai mare producator de elicoptere comerciale la nivel mondial. Airbus Helicopters a inaugurat, recent, noua fabrica din România, o investitie de 52 milioane de euro, unde va fi produs elicopterul cu doua motoare H215, primul aparat fiind asteptat sa iasa de pe linia finala de asamblare in 2018.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top