Pentru implementarea unor proiecte cu finantare europeana destinate modernizarii drumurilor judetene, unitatile administrativ-teritoriale (consilii judetene/ consilii locale) au posibilitatea incheierii de acorduri de parteneriat cu administratiile bazinale ce au in administrare suprafete aflate in domeniul public al Statului in baza Memorandumului aprobat de catre Primul Ministru.
Astfel, s-a creat posibilitatea legala de efectuare a unor lucrari de interventie, inclusiv in albiile râurilor, pentru podurile ce fac parte din drumurile judetene propuse spre modernizare prin POR 2014-2020, axa prioritara 6.
Prioritatea de investitie 6.1, sprijina activitati specifice de crestere a gradului de accesibilitate a zonelor rurale si urbane situate in proximitatea retelei TEN-T prin modernizarea drumurilor judetene.
Programul Operational Regional POR 2014-2020 urmeaza POR 2007-2013 si este unul programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale si de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR), in perioada actuala de programare.
POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administraţiei Publice si Fondurilor Europene si a fost adoptat de Comisia Europeana pe 23 iunie 2015. Obiectivul sau general este cresterea competitivitaţii economice si imbunataţirea condiţiilor de viaţa ale comunitaţilor locale si regionale, prin sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri, infrastructurii si serviciilor, pentru dezvoltarea durabila a regiunilor, astfel incât acestea sa isi poata gestiona in mod eficient resursele si sa isi valorifice potenţialul de inovare si de asimilare a progresului tehnologic.
Aceste obiective sunt traduse in 11 axe prioritare (plus o axa de asistenţa tehnica), care au in total o alocare estimata de 8,13 miliarde de euro, din care 6,6 miliarde de euro reprezinta sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro – contribuţie naţionala.
Sursa: Inforegio