A fost lansat proiectul cu fonduri UE de modernizare a falezei Mangalia-Saturn, în valoare de 23 de milioane de lei

faleza-Mangalia-Saturn-proiect.jpg

Proiectul de modernizare a falezei Mangalia-Saturn, printr-o investiţie de peste 23 de milioane de lei, finanţată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, a fost lansat pe 11 aprilie, de către Primăria Mangalia. Proiectul prevede amenajarea zonei de promenadă a falezei din Mangalia până în Saturn, respectiv pe tronsonul cuprins între fostul Hotel Siemens-Plaja Adras, pe o distanţă de peste doi kilometri.

„Acţiunile principale vizate de proiect sunt cele privind reabilitarea şi modernizarea falezei, prin refacerea integrală a zonei pietonale şi a sistemului de iluminat public. De asemenea, va exista un punct de belvedere, se va amenaja un spaţiu verde şi vor fi create alei de acces. Toate zonele ce au diferenţe de nivel şi sunt destinate traficului pietonal vor fi echipate cu scări de acces şi rampe pentru persoane cu dizabilităţi, acestea fiind dotate cu balustrade din inox, rezistent în mediul marin”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Mangalia.

De asemenea, vor fi amplasate diverse tipuri de bănci şi mobilier urban, iar ariile destinate circulaţiei pietonale vor fi prevăzute cu locuri pentru odihnă şi relaxare.

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat că obiectivul municipalităţii este să realizeze o alee pietonală pe întreaga distanţă de 9 km, între Mangalia şi Olimp.

„Proiectul pe care îl lansăm astăzi este unul dintre cele mai importante proiecte în derulare, cu fonduri europene şi se înscrie într-un program amplu de reabilitare şi modernizare a infrastructurii turistice şi rutiere din staţiuni. Această investiţie este continuarea falezei existente, modernizată anterior, dar şi a falezei Neptun – zona ‘La Steaguri’. Vom continua cu modernizarea falezelor şi în celelalte staţiuni, până la Olimp, obiectivul final urmărit fiind realizarea unei faleze pietonale Mangalia-Olimp”, a precizat primarul Radu Cristian, potrivit sursei citate.

Sursa: Administratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top