ADR Centru sustine investitiile pentru reabilitarea si valorificarea optima, cu fonduri europene nerambursabile, a unor importante obiective turistice din Regiunea Centru

Cetate-Saschiz1.jpg

Dupa ce, la inceputul acestei saptamani, a fost semnat contractul de finantare pentru reabilitarea Ansamblului Bisericii Fortificate Saschiz, azi au fost semnate inca doua contracte pentru investitii in cadrul POR 2014-2020, pentru restaurarea cetatii de refugiu din Saschiz si pentru realizarea lucrarilor de reparatii si conservare, in vederea introducerii in circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Rupea. Valoarea totala a ambelor proiecte este de peste 10,5 milioane lei, finantarea fiind asigurata prin Prioritatea de investitii 5.1 a POR, destinata conservarii, protejarii, promovarii si dezvoltarii patrimoniului natural cultural. Evenimentul de semnare a celor doua contracte de finantare, desfasurat la sediul ADR Centru din Alba Iulia, i-a reunit pe domnii Ovidiu Soaita, primarul comunei Saschiz si Petru Simon, reprezentantul Parohiei Evanghelice C.A. Rupea, gazda fiind domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Proiectul ”Restaurarea cetatii de refugiu sec. XIV din Saschiz, jud. Mures”, are o valoare totala de peste 8,49 milioane lei, din care circa 8,26 milioane lei reprezinta finantarea nerambursabila solicitata si 168.525,58 lei reprezinta cofinantarea asigurata de catre beneficiarul proiectului, Primaria comunei Saschiz. Proiectul ” Lucrari de reparatii, conservare si introducere in circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Rupea”, are o valoare totala de aproximativ 2,05 milioane lei, din care peste 1,9 milioane lei reprezinta finantarea nerambursabila solicitata si 39.312,83 lei reprezinta cofinantarea asigurata de catre beneficiarul proiectului, Parohia Evanghelica C.A. Rupea.

Obiectivul general al proiectului de restaurare din comuna Saschiz vizeaza Cetatea de refugiu, a carui denumire anterioara era de Cetate taraneasca, si redarea acesteia publicului vizitator. Se doreste revitalizarea cetatii si oferirea unei experiente turistice de calitate, prin efectuarea lucrarilor de restaurare a monumentului, prin pastrarea tuturor caracteristicilor sale istorice si artistice. Corolar acestor investitii se vor realiza si distribui materiale de informare si publicitate pentru a evidentia valorile reprezentate de catre cladire si in privinta functionalizarii acesteia, dar si realizarea unor activitati de marketing si promovare turistica a obiectivului de patrimoniu, inclusiv digitizarea lui, conform cerintelor din Ghidului solicitantului. Ridicata pe ruinele unei fortificatii romane, Cetatea din Saschiz avea o pozitie strategica importanta: pazea drumul ce lega Rupea de Sighisoara. Conform unor izvoare istorice locale, la constructie au ”pus umarul” sapte sate: Saschiz, Cloasterf, Archita, Daia, Crit, Diawaldia si Adamsdorf (ultimele doua azi disparute). Reabilitarea acestui obiectiv va reda turistilor placerea de a se bucura de vizitarea unei fortificatii traditionale transilvane, beneficiarul finantarii estimand o crestere a numarului de vizitatori dupa interventia asupra obiectivului de patrimoniu– de la 4.968 la 6.

Sursa: ADRCENTRU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top