AFIR a lansat aplicatia „Asistenta module on-line”

computer-1.jpg

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) lanseaza, prin intermediul paginii oficiale de internet www.afir.info, aplicatia „Asistenta module on-line” pentru a veni in sprijinul solicitantilor si beneficiarilor finantarilor disponibile prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Aceasa aplicatie a  fost pusa la dispozitia tuturor celor interesati cu scopul rezolvarii cat mai rapide a problemelor de ordin tehnic sau a disfunctionalitatilor sistemelor aparute in accesarea modulelor electronice aferente depunerii on-line a Cererilor de Finantare sau a dosarelor de achizitii, a procedurii de achizitii sau de ofertare, derulate prin intermediul portalului AFIR.  

In acest fel, incidentele aparute pot fi semnalate direct celor care asigura suportul tehnic al tuturor modulelor on-line utilizate de catre beneficiari, solicitanti si ofertanti, fiind mult scurtat timpul de raspuns.

Utilizarea aplicatiei este posibila dupa logarea pe pagina de internet a AFIR (www.afir.info), accesand  link-ul „Asistenta module on-line” existent in coltul din dreapta sus al paginii sau apasand butonul de culoare verde, cu acelasi nume, existent in cadrul paginilor dedicate depunerii proiectelor sau a dosarelor de achizitii.

De asemenea, la introducerea unei solicitari in sistem este indicat sa expuneti cat mai clar problema intampinata si pasii urmati, de cele mai multe ori atasarea unei capturi de ecran fiind extrem de utila pentru tehnicieni.

Detalii specifice privind utilizarea modulului mentionat mai sus, puteti afla consultand Manualul de Utilizare al aplicatiei HelpDesk, accesand urmatorul link: https://suport.afir.info/ManualUtilizator.pdf.   

Pentru informarea utilizatorilor a fost conceput si un film demonstrativ al modului de utilizare a serviciului de „Asistenta module on-line”, disponibil pe canalul oficial de YouTube al AFIR, sub denumirea de „Tutoriale asistenta module on-line”.

Totodata, subliniem faptul ca aplicatia „Asistenta module on-line” este una de tip Helpdesk si se adreseaza exclusiv problemelor sau disfunctionalitatilor tehnice, prin intermediul acestui instrument nefiind permise transmiterea de solicitari de informatii, clarificari privind procedurile, contestatii la Rapoartele de selectie sau orice alte solicitari care nu sunt de ordin tehnic.

Sursa: AFIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top