AL DOILEA VAL Al GLOBALIZĂRII

Există într-adevăr ceva care va schimba definitiv lumea şi acest ceva s-a întîmplat în America. (Mugur Isărescu)

Despre ce o fi vorba, ce este “acest ceva” atît de important la care s-a referit enigmaticul nostru guvernator? Să fie vorba despre de-acum celebrele falimente bancare – s-a mai întîmplat? Să fie vorba despre schimbarea filosofiei pe care s-a clădit sistemul capitalist, sistemul financiar internaţional etc.? Să fie vorba despre sfîrşitul anunţat al unipolarismului în care trăim de aproape douăzeci de ani? Greu de răspuns. Tind însă să cred că e vorba despre cîte ceva din toate acestea.

Islamiştii se bucură şi modul în care ei i-au înfruntat pe americani mă face să cred că lumea nu a fost niciodată unipolară. Creşterile de preţuri la hidrocarburi au condus la acumularea unor fonduri imense în ţările arabe sau în Rusia, care renaşte. Împreună cu China, superputere recunoscută de-acum, acestea au creat fonduri de investiţii ce cumpără din greu acţiuni la bănci şi companii americane, aflate în derivă.

Este a doua fază a globalizării, o mişcare inedită, o replică dacă vreţi la globalizarea de tip occidental, caracteristică primei faze. Occidentul este atacat cu propriile-i arme.

Astfel de fonduri, de stat, dar care joacă după regulile pieţei, au înfiinţat deja ţări ca Kuweit, Qatar, Abu-Dhabi, Singapore şi, desigur, Rusia şi China. Se pregăteşte Japonia. Pentru multe corporaţii americane, în criza actuală, acestea au rămas practic singurele surse de lichidităţi. Astfel, aceste fonduri pot ajuta, dar au şi un puternic potenţial destabilizator. Cum să controlezi, într-o economie liberală, astfel de fluxuri imense de capitaluri? Responsabilitatea principală pentru ceea ce se întîmplă o poartă chiar oficialii americani, mai precis politicile lor vechi de stimulare economică prin credite, de multe ori dubioase, şi deficite comerciale. Acestea au generat criza.

Aceste aşa-numite sovereign-wealth funds dispun deja de peste 2500 de miliarde dolari, adică de vreo 15 ori PIB-ul României, iar valoarea lor aproape se dublează în fiecare an, potrivit analiştilor băncii americane Morgan Stanley. Astfel, aceste fonduri devin o forţă imposibil de ignorat pe piaţa monetar-financiară internaţională. Nume mari de pe Wall Street, ca Citigroup şi Merrill Lynch, sau din Elveţia: UBS şi Credit Suisse s-au văzut nevoite să facă recurs la miliarde de dolari oferite de astfel de fonduri, rămase ca singure surse de lichiditate.

Aceste fonduri nu sunt aproape deloc transparente. Ele îşi gestionează afacerile într-o manieră mai curînd opacă, fără să aflăm nimic despre modul cum îşi aleg investiţiile sau despre eficienţa acestora. Este adevărat că nici celebrele hedge funds nu sunt mai transparente, dar în cazurile de mai sus avem de-a face cu state-proprietar, iar dacă ne uităm la natura respectivelor state putem înţelelege mai bine temerile ce au cuprins mediile occidentale. Oricum, atît ruşii, cît şi chinezii şi arabii se descurcă tot mai bine cu armele financiare occidentale.

De asemenea, aceste fonduri investesc în multe firme multinaţionale, care se văd astfel prinse între politica statelor occidentale de domiciliu şi cea a statelor-investitor. În aceste condiţii, în Occident s-au înteţit odată cu criza discursurile populist izolaţioniste, care cer blocarea noilor fonduri şi reglementarea acestui imens flux de capitaluri care vine dinspre răsărit. Dar atunci, unde mai e liberalismul? Apoi, cum s-ar asigura altfel nevoia urgentă de lichidităţi?

Este vorba despre apariţia celui de-al doilea val al globalizării, susţinut de noile puteri mondiale: China, Rusia, în parte Japonia, India, Brazilia, ţările arabe bogate în petrol, Africa de Sud, Indonezia ş.a., ţări care au profitat şi au integrat bine capitalurile şi tehnologiile occidentale aduse de primul val al globalizării, au ştiut să se adapteze la noile fluxuri comerciale şi financiare şi, dispunînd de bogăţii uriaşe şi, de-acum şi de tehnologii şi de capitaluri pe măsură, întorc hora globalizării în favoarea lor, profitînd desigur şi de erorile Occidentului şi generînd ceea ce am numit “al doilea val al globalizării”. E ca o maree care se retrage, ducînd în larg ce a găsit pe mal.

Aşadar, cred că este vorba despre noi fluxuri şi noi circuite financiare, în condiţiile prăbuşirii citadelelor celor vechi, despre configurarea unui nou sintem monetar-financiar internaţional, cu noi instituţii şi actori, un sistem ce va avea la bază o altă filosofie decît cea liberală, despre o nouă ordine globală, care – inevitabil – va fi multipolară, chiar dacă pentru toate acestea ar mai trebui să treacă şi douăzeci de ani, timp în care statele (iarăşi statele?) vor interveni masiv în economie, injectînd fonduri de la buget, introducînd reglementări care să îndiguiască fluxurile de capital, să reducă speculaţia şi să protejeze propriile economii, deşi încă nu se înţelege că ar fi mai bine să acţioneze coordonat şi nu aşa, fiecare pentru el. Motivaţia intervenţiei este salvarea sistemului, numai că, între timp, el se va fi metamorfozat. Iată ce cred eu că ştie, dar nu poate să spună, dl. Isărescu.

0 thoughts on “AL DOILEA VAL Al GLOBALIZĂRII”

  1. Sargon spune:

    Sistemul economic din Occident si-a demonstrat superioritatea in raport cu un sistem dezastruos – comunismul! Dar dupa anii ’90 Rusia, China si India au adoptat un sistem mult mai liberal (d.p.d.v. economic) decit Occidentul. Asadar, competitia cu aceste blocuri economice trebuia sa se faca simtita in cele din urma.

    Incapatinarea UE de a nu se reforma si de nu a renunta la birocratie ,si implicit la “modelul social european”, poate avea drept consecinta, in cele din urma, prabusirea economica a Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.