Toata lumea trebuie sa depinda de creditori, aceasta pare sa fie Noua Ordine Mondiala sau, ma rog, una din fazele ei. Majoritatea accepta tacuta acest sistem invers, in care nu bancile finanteaza practic economia, ci aceasta din urma finanteaza profiturile uriase ale marilor conglomerate bancare, al caror capital e peste tot: economisire, investitii, inginerie financiara, asigurari.
„Pasunea celor bogati sint saracii” (Isus Sirul, 13.22.)
Incepind din anii 1980, in spatele ghiseelor bancare s-a produs o revolutie. Finantele au luat-o inaintea industriilor, nemailucrind atit pentru economia reala, cit pentru ele insele. S-a instalat o noua ordine bancara, intr-o economie intens financiarizata si virtualizata. Finantele, cu forta lor bruta si extrem de perversa, au venit la putere pe fondul politicilor de liberalizare excesiva a pietelor si a miscarii capitalurilor. S-a creat o piata globala, care acum cere un sistem bancar global, dincolo de state, de politici si, poate, o moneda unica. Mai nou, bancile au creat imense cantitati de bani fictivi care, in mod firesc, tind sa dispara, amenintindu-le cu falimentul. Speriate, guvernele pompeaza in ele bani reali din bugetele nationale, imprumutindu-se dincolo de limita sustenabilitatii. Rezultatul: pe fondul unei economii in ruina, bancile cistiga inca o data, iar statele se prabusesc. Traim intr-o lume de interese, nu sintem naivi. Si atunci se pune intrebarea: dar bancile pe cine servesc?
Nu este aceasta o strategie de globalizare? Monetar, s-a creat o gaura neagra in care statele se prabusesc pe rind. Dintre cele importante, s-a inceput cu cele din Europa, carora un diplomat chinez le-a prezis ca vor deveni un „muzeu al civilizatiilor„, dar nimeni nu va scapa, sa fie clar, pentru ca interconectivitatea si interdependenta din economia mondiala sint foarte mari. Europa are nevoie de un nou plan Marshall, dar nu mai are cine sa i-l ofere: America are propriile probleme, oarecum similare, iar tarile BRICS, desi au rezerve de peste 3000 de miliarde de dolari, nu sint dispuse sa le ofere, decit in masura in care trebuie sa-si sustina exporturile, care le sustin in continuare cresterea, chiar daca in ritmuri ceva mai mici. A facut Brazilia o oferta in acest sens, dar a fost refuzata de China, India si, conditionat, Rusia. Deh, razbunarea colonialismului…
In Europa se prevede o decuplare a Nordului, in frunte cu Germania, care are o situatie mult mai buna si abandonarea Sudului si Estului intr-o zona gri. Acesta poate fi un scenariu catastrofal pentru noi. Cartea aceasta se joaca acum in Italia si Spania. Daca cele doua se prabusesc, devenim maghrebieni sau pravoslavnici. Pe vechiul continent s-a mers si foarte departe, sustragindu-se politica monetara dintre mijloacele politicului si organizind-o „independent” de state, carora le-a ramas dreptul sa performeze economic sau sa se imprumute. Sudul a ales varianta cea mai facila, dar ruinatoare. E greu sa fii competitiv.
Noua ordine despre care vorbeam dispune de mijloace si agenti, institutii si reglementari specifice. Este vorba despre instrumente cu un grad de sofisticare incredibil, de tactici florentine, de profituri himalayene si de lupi tineri in costume stralucitoare, informaticieni si matematicieni care au abolit spatiu-timpul, dind lumea pe mina bancherilor. Victoria lor se vede deja cu destula limpezime. Guvernele nu se mai imprumuta de mult de la bancile centrale, ci de pe piata, la dobinzi mult mai mari si care sporesc instantaneu la cea mai mica abatere. Anuntata taxa pe tranzactiile financiare, care sint uriase, nu s-a mai introdus, cresterea impozitelor pentru cei foarte bogati nu s-a mai produs, reglementari asupra comertului cu bani nu s-au mai introdus etc.
De douazeci de ani profiturile bancilor americane le depasesc pe cele ale industriei. Acest univers monetar are in centru bursa, care a devenit un ganglion extrem de umflat, unde s-au adunat toate mizeriile din sistem. Fiecare ciclu lung de dezvoltare are doua faze: una materiala si a doua financiara. La sfirsitul secolului al XIX-lea, de pilda, o explozie financiara aproape identica punea capat dominatiei Imperiului Britanic si transfera puterea in America. Acum ea se muta in Asia. Wall Street-ul se muta la Shanghai. Sunt deplasari geoeconomice cvasinaturale, privite la scara istoriei. Traite, ele sint dramatice.
Toata lumea trebuie sa depinda de creditori, aceasta pare sa fie Noua Ordine Mondiala sau, ma rog, una din fazele ei. Majoritatea accepta tacuta acest sistem invers, in care nu bancile finanteaza practic economia, ci aceasta din urma finanteaza profiturile uriase ale marilor conglomerate bancare, al caror capital e peste tot: economisire, investitii, inginerie financiara, asigurari. Strinsoarea pe care o exercita asupra vietii noastre, lucru de neimaginat acum 30 de ani, patrunde la fiecare nivel economic si social. S-a ajuns pina acolo incit firme din economia reala, cum a fost Enron-ul (electricitate), sa fie falimentate fraudulos pentru a deveni broker de produse financiare derivate. Sistemul financiar a devenit, cum scria Marx, „un pur si colosal sistem de cazino si de manipulare„. Si tot Marx spunea ca la baza acestei piramide se gaseste munca umana. Cind cazinoul se clatina si se prabuseste, tot oamenii obisnuiti iata ca trebuie sa ramburseze pierderile bancilor, prin intermediul bugetelor. Asta e sensul planurilor de rigoare sau de austeritate decretate de guverne la comanda creditorilor. Puterea devastatoare a bancilor se configureaza deci si se exercita in cadrul social, adica pe seama oamenilor de rind.
Ca si alchimia, comertul cu bani se bazeaza pe mitul crearii de bogatie ex nihilo, totul blocindu-se undeva si fiind suportat din buzunarele noastre.