Alexandru Cumpănaşu, numit de Guvern consultant pe fonduri europene. Liberalii spun că e „o eroare birocratică”

Alexandru-Cumpănaşu.jpg

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României, condusă de Alexandru Cumpănaşu, va consilia Ministerul Fondurilor Europene privind realizarea şi implementarea programelor în viitorul buget al Uniunii Europene (2021-2027). Concret, organizaţia condusă de fostul candidat la alegerile prezidenţiale a fost inclusă în Comitetul pentru Parteneriatul cu Mediul de Afaceri. Decizia a fost semnată de premierul Ludovic Orban şi publicată în Monitorul Oficial.

Alexandru Cumpănaşu a fost pus sub acuzare de DNA, la finalul anului trecut, tocmai pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA.

Surse guvernamentale au declarat pentru Mediafax că se plănuieşte schimbarea organizaţiei lui Cumpănaşu din organismul de consultare a Ministerului Fondurilor Europene. Liberalii dau vina pe „o eroare birocratică”.

În cursul serii, premierul Ludovic Orban a declarat că a dispus și că va avea loc un proces de evaluare al organizațiilor implicate în acest proces, lista acestora fiind aceeași cu una din 2014, luată cu „copy – paste”. „Vom evalua pe criterii obiective… Mai multe detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top