Despre ce nu este…

 

A discuta despre cultura corporatista in Romania este ca si cum ai vrea sa vorbesti despre funie in casa spanzuratului. Mai rau, e ca si cum ai incerca sa o pui pe masa sa si ii testezi rezistenta si utilitatea. Asta deoarece implica o discutie despre valori intr-o tara in care trecerea la capitalism s-a facut impotriva si calcand cu osardie peste orice fel de valori.
La 20 de ani dupa schimbarea de regim si intrarea in democratie, mediul de afaceri si reprezentantul sau cel mai modest, afaceristul roman, au inca o puternica conotatie negativa. Mai mult, date fiind ultimele dezvoltari pe plan international si regional din mediile de afaceri, aceste conotatii vor tinde sa capete noi valente negative. Aceste valente, poate singurele care mai lipseau, sunt cele ale ratarii si neputinei, a nevoii de ocrotire parinteasca si suport financiar din partea statului, atotputernicul si parintescul stat.

Poate reprosul cel mai des aruncat mediului de afaceri romanesc este dorinta urgenta a acestuia de chiverniseala, de imbogatire cu orice pret. Uitam foarte repede, cand discutam despre acest subiect, de standardele scazute ale nivelului de viata pe care le avem inca in Romania, asa membra a Comunitatii Europene cum este. Mai mult, uitam zecile de ani care ne despart de nivelul de viata al tarilor din Europa de Vest.

Avem intr-adevar mult de recuperat dar cand este sa facem primii pasi sau macar sa visam la imbogatire, ne lovim de propriul noastru refuz al valorilor in aceasta privinta. Nu este nimic rau in a-ti dori sa fi bogat, mai ales dupa decenii intregi de frustrari si neajunsuri sub regimul comunist. Ramane doar ca aceasta dorinta sa se transforme in valori acceptabile social, si mai ales sa se gaseasca mijloace morale si legitime de a accede la bunastare.

In 1925, Stefan Zeletin scria in „Burghezia Romana” despre aparitia clasei burgheze romanesti, cea care se doreste astazi a fi patura cea mai larga, o patura caracterizata prin bunastare si din care bineinteles toti ar trebui sa facem parte. Randurile lui Zeletin sunt astazi mai mult ca oricand de o mare actualitate, mai ales in contextul unor lozinci de genul „Nu ne vindem tara!”

Mai nou „Romania nu e de inchiriat!”: „Orice burghezie si-a inceput dezvoltarea cu ajutorul strainilor, de care s-a putut lipsi numai cu timpul, dupa ce in decurs de veacuri si-a facut educatia economica la scoala lor. Se intelege ca si tara noastra a inceput dezvoltarea burgheza la fel. De aici s-a dedus ca romanii sunt un popor nedestoinic de viata economica moderna, bun numai pentru birocratie, si ca incercarea lor de a-si moderniza viata sociala nu a avut alt sfarsit decat acela de a-i pune in robia strainilor!”

Acesta este un lucru care pare sa ne lipseasca cel mai mult dupa 20 de ani de la revolutie: educatia valorilor economice, a valorilor culturii de schimb care par inca atat de straine natiei noastre. Evitand caderea in stereotipurile asociate poporului roman, cele de harnicie, pricepere si bun simt, se poate spune ca asumarea unor pozitii valorice de catre fiecare in parte e poate lucrul cel mai greu de realizat. Scaparea de sub aparenta tutela parinteasca a statului si asumarea drepturilor, dar si a obligatiilor ce decurg din libertatile individuale garantate de constitutie este de fapt abia inceputul unui drum lung si dificil spre bunastare. Putini au avut deocamata curajul sa-l faca!

Stefan Zeletin continua: „Orice popor a inceput sa-si cladeasca edificiul social-burghez cu capital strain; alcatuirea unui capitalim propriu a fost o fapt treptata, tarzie si anevoioasa. Romanii au facut acelasi lucru: ei au recurs cu prisosinta in perioada de regenerare nationala la creditul strainatatii. De aici s-a incheiat insa ca e un pacat national al poporului nostru de a cheltui mai mult decat produce si a trai pe datorie!”

A primi credit inseamna in primul rand nu a primi bani imprumut, uneori chiar la dobanzi astronomice, ci inseamna in primul rand a fi credibil, a fi perceput ca un partener de afaceri cu intentii onorabile. Acesta este mesajul mediilor de afaceri straine pentru mult hulitii, pe plan intern, oameni de afaceri din Romania. Ramane la latitudinea fiecaruia sa obtina acest credit, aceasta credibilitate si sa o gestioneze cu grija pentru a reusi.

Jean Valvis, ex-proprietarul LaDorna, spunea la o masa rotunda pe tema culturii corporatiste: „Societatile straine care au venit in Romania au avut, in cultura lor corporatista, valori care tin de organizare, de initiativa in actiune, de responsabilitate, operativitate, eficacitate – toate acestea sunt valori pe care firmele straine le-au adus in societatea romaneasca in general, nu doar in interiorul companiilor.

Acesta a fost un export de valori dinspre strainatate. Dar astept cu mare placere si cu mare angoasa momentul cand, la presiunea consumatorului si a cetateanului roman, o societate comerciala nu va putea evita anumite valori, pentru ca fara ele nu va avea un anumit nivel de notorietate. Acesta va fi un import de valori, pe care si-l va impune societatea romaneasca.” Strainii, cu intentii egoiste de dezvoltare a propriilor afaceri in Romania, au incercat sa ne ajute de-a lungul drumului. Cine oare ii ajuta pe straini?!

Doru Lupeanu (Consultant, Fix Up Marketing)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top