Au fost semnate contracte pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere și navale din județul Galați

drumuri.jpg

La Braniștea, județul Galați, a avut loc, în prezența ministrului Lucian Bode, a Prim-Ministrului, Ludovic Orban și a reprezentanților autorităților locale semnarea contractului ce are obiect proiectarea și execuția VARIANTEI DE OCOLIRE GALAȚI de către conducerea CNAIR cu ofertantul declarant câștigător ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.

Contractul cu o valoare de 705.282.636,69 lei fără TVA are prevăzută o perioadă de proiectare de 12 luni, 42 luni perioada de execuție a lucrărilor și 10 ani perioada de garanție a lucrărilor. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

In prezent, Municipiul Galaţi este traversat de DN 2B (E 87/E584) prin care se asigura traficul de tranzit spre punctul de frontiera Giurgiulesti, DN 25, DN 26 prin care se asigura traficul spre punctul de frontiera Oancea, iar spre Municipiu converg si DN 22B, DN 22E, DJ 521, astfel, pentru scoaterea traficului de tranzit în afara Municipiului, este necesară realizarea acestei variante de ocolire.

Pe traseul Variantei de ocolire vor fi amenajate două noduri rutiere la intersecţia cu drumurile naţionale și s-au proiectat 34 lucrări de poduri, pasaje si viaducte.

Oficialii guvernamentali au participat și la semnarea de către conducerea Administrației Porturilor Dunării Maritime Galați a contractului de finanțare pentru proiectul “Platforma Multimodala Galati – Etapa II – Modernizarea infrastructurii rutiere din zona Platformei Multimodale pentru înlăturarea blocajelor in trafic si relocarea unui segment de cale ferata pentru fluidizarea traficului feroviar din zona portuara”

Proiectul PMG – Etapa II îşi propune reconfigurarea şi îmbunătățirea infrastructurii publice rutiere şi feroviare de acces în portul Galați, situat pe TEN-T Central, prin următoarele acţiuni:

  • modernizarea a 2.284 m de drum public rutier (din drumul european E87/E584 (DN2B) și strada „Port Bazin Nou”);
  • reconfigurarea infrastructurii rutiere publice de acces, prin crearea unui sens giratoriu şi a unui pasaj peste intersecția cu calea ferată;
  • reconfigurarea infrastructurii feroviare.

Prin acest proiect se va contribui la realizarea indicatorilor de program pentru OS 1.3: „2S3 Mărfuri transportate pe căi navigabile interioare”. Valoarea totală eligibilă a contractului de finanțare este de 47.245.398,19 lei, din care cofinanțarea din Fondul de Coeziune este de 40.158.588,46 lei, iar 7.086.809,73 lei reprezintă contribuția de la Bugetul de Stat. Proiectul include activități care intră sub incidența ajutorului de stat acordat conform Deciziei CE C(2019)5615 în valoare totală eligibilă de 971,981.00 lei.

”Drumul Expres Focşani – Brăila – Galaţi are trei componente importante. Prima componentă este secţiunea Focşani – Brăila, 76 de kilometri. Am reuşit, în acest an, mai exact pe 19 iunie, să semnăm contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie. În data de 27 iulie am emis ordinul de începere a lucrărilor. Cea de-a doua secţiune a acestui Drum Expres Focşani – Brăila – Galaţi este secţiunea Brăila – Galaţi, cu cei 11 kilometri.

Între momentul în care am fost aici, în vizită ultima dată, şi momentul de astăzi, am reuşit, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, să finalizăm etapa de licitaţie şi, astăzi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vă dă o veste mult aşteptată de către dumneavoastră. Compania va emite raportul procedurii, desemnând câştigătorul pentru realizarea proiectului tehnic şi execuţia celor 11 kilometri din Drumul Expres între Galaţi şi Brăila. S-a vorbit aici despre Varianta de ocolire a municipiului Galaţi. Este de departe un obiectiv esenţial în dezvoltarea economică a acestei zone. Varianta de ocolire a municipiului Galaţi este componentă a Drumului Expres Focşani – Brăila – Galaţi, cu cei 33,6 kilometri. Astăzi vom semna contractul de proiectare şi execuţie şi, după finalizarea etapei de proiectare, 12 luni, vom trece la execuţia acestui proiect, termenul stabilit prin contract fiind 42 de luni.

Sigur că, în ipoteza fără contestaţii, ne-am dori ca în luna octombrie să semnăm tot aici, la Galaţi, contractul de proiectare şi execuţie şi pentru Drumul Expres Galaţi – Brăila, cei 11 km. Domnul prim-ministru Ludovic Orban v-a făcut o scurtă radiografie a ceea ce au însemnat cele 11 luni de guvernare liberală pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din această zonă. O scurtă completare la ceea ce spunea domnia sa, şi anume podul peste Dunăre de la Brăila are un progres fizic de aproape 20%. Mai avem o singură restanţă, de care sunt convins că ne vom achita, şi anume Varianta de Ocolire Tecuci. Acolo, noi am reluat procedura, suntem în procedură de licitaţie şi avem termen de depunere a ofertelor luna octombrie.

Odată cu depunerea ofertelor, sunt convins că procesul de evaluare va trece foarte rapid şi până la sfârşitul acestui an să avem contractul de execuţie, restul de execuţie pentru Varianta de Ocolire Tecuci. În acest sens, noi, în guvern, am adoptat săptămâna trecută hotărârea de guvern privind realizarea exproprierilor pentru acest obiectiv de investiţii. Aşadar, în total nouă proiecte, care vor conecta zona la coridoarele principale de transport, la Autostrada A7 la Coridorul 4, Constanţa – Nădlac. Revenind la cel de al treilea obiectiv, cea de a treia veste bună pe care am adus-o astăzi împreună cu domnul prim-ministru, aici, la Galaţi, este semnarea contractului pentru Platforma Multimodală Galaţi, etapa II – modernizarea infrastructurii rutiere din zona platformei multimodale. Concret, este vorba despre modernizarea sectorului rutier, 2.284 de metri liniari, respectiv despre modernizarea căii ferate repoziţionate, 390 de metri liniari. Vom semna astăzi aici cu domnul director al Administraţiei Porturilor Dunării Maritime Galaţi S.A. contractul pentru finanţarea acestui obiectiv, etapa II”, a declarat ministrul Lucian Bode.”

Sursa: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.