Bucurestiul nu a cheltuit niciun ban din cele 450 de milioane de euro disponibile din fonduri europene

Capitala si zona Bucuresti-Ilfov sunt repetente la fonduri europene, Primaria nereusind sa cheltuiasca nici macar un ban din cele 450 de milioane de euro din fonduri europene alocate zonei pentru proiecte de infrastructura in cel de-al doilea exercitiu financiar al Uniunii Europene.

Majoritatea proiectelor au picat la prima faza. Nu au reusit sa intocmeasca o documentatie atat de stufoasa, cu foarte multe anexe. Speram ca potentialii beneficiari au invatat ceva alaturi de consultanti. Este posibil ca unele proiecte sa fi fost respinse pentru ca potentialii beneficiari  nu au avut niste consultanti foarte buni de aceea nu au reusit sa intocmeasca documentatia“, a spus Simona Curpan, expert in cadrul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov, organismul care intermediaza legatura dintre cei care depun proiecte pentru obtinerea de fonduri europene si autoritatile responsabile de verificarea si acordarea platilor pentru aceste proiecte, potrivit zf.ro.

Aproape 450 de milioane de euro sunt disponibile in perioada 2014-2020 pentru regiunea Bucuresti-Ilfov, bani care ar trebui folositi pentru investitii in modernizarea productiei realizate de firmele mici si mijlocii, proiecte de eficienta ener­getica a cladirilor publice sau chiar a ilu­mi­natului public, restaurarea cla­dirilor de patri­moniu, modernizarea scoli­lor sau investitii in infrastructura de sanatate. Aceste finantari sunt puse la dispozitie prin intermediul Programului Operational Regional.

Cu toate acestea, potrivit sursei citate, pentru majoritatea liniilor de finantare ghidurile solicitantilor – documentele care arata pasii pe care trebuie sa ii parcurga un potential beneficiar de fonduri europene –  au fost lansate abia anul trecut, iar pentru unele axe de finantare inca nu exista aceste „norme“ pentru depunerea de proiecte.

Sugestii pentru primari

„In noua ani de administrare PSD, Bucurestiul a ajuns cel mai aglomerat oras din Europa, proiectele de infrastructura dureaza de trei ori mai mult decat este prevazut (vedeti linia de metrou spre Drumul Taberei, Pasajul de la Piata Sudului, Pasajul Ciurel, ca sa dau doar 3 exemple), si, in plus, costa dublu, dupa cum citim an de an in rapoartele Curtii de Conturi a Romaniei. Cu toate acestea, cei 7 primari PSD ai Bucurestiului nu au reusit sa absoarba nici macar 1 euro din cele 450 de miioane de euro fonduri nerambursabile alocate Bucurestiului pentru perioada 2014 – 2020, desi, iata, suntem la jumatatea celor 7 ani de cadru financiar”, comenteaza europarlamentarul Siegfried Muresan pe pagina sa de Facebook.

El ofera si cateva sugestii privind ce ar putea sa faca pentru bucuresteni cu acesti bani cei sapte primari: sa modernizeze spitalele si sa construiasca altele noi, la fel, sa construiasca maternitati noi (Sectorul 3, cel mai mare sector al Capitalei, de exemplu, nu are nicio maternitate pe raza sa), sa consolideze o buna parte din cele peste 800 de cladiri cu risc seismic din Bucuresti, atat blocuri cu zeci de apartamente lasate nelocuite, cat si cladiri monument de patrimoniu care stau sa se prabuseasca), sa investeasca in reteaua subterana si supraterana de transport public (in acest moment, reteaua de metrou acopera mai putin de jumatate din cartierele bucurestene), sa construiasca noi gradinite in conditiile in care este un adevarat chin pentru parinti sa gaseasca locuri pentru copii la putinele gradinite renovate de curand si dotate corespunzator.

Europarlamentarul argumenteaza ca Bucurestiul s-a dezvoltat enorm in ultimii 10 ani, in ceea ce priveste nivelul de trai al oamenilor, oportunitatile de petrecere a timpului liber si potentialul touristic, dar progresele s-au realizat aproapte in totalitate datorita initativelor private, dar si datorita aderarii la Uniunea Europeana care ne-a deschis granitele. „Daca ar avea si o administratie competenta, Bucurestiul s-ar bate de la egal la egal cu marile capitale vest-europene”, comenteaza Muresan.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top