Bugetul de stat va acoperi pagubele beneficiarilor de fonduri POSDRU

euro_monede.jpg

Romania va retrimite Comisiei Europene cererile de decontare aferente Programului Operational pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), dupa auditul din noiembrie, urmand ca in luna decembrie Bruxellesul sa trimita „cateva sute de milioane de euro„, a anuntat premierul Victor Ponta.

Cel mai probabil, in luna decembrie primim cateva sute de milioane de euro din programul POSDRU. Este o veste pe care miile de oameni care au accesat acest program o asteptau din luna februarie„, a spus Victor Ponta, prezent la Palatul Parlamentului. Intrebat ce suma este posibil sa fie deblocata in decembrie sau ce procent din platile restante pe POSDRU, Ponta a raspuns ca „in functie de cat timp si ce resurse sunt in fondul social pe acest program„.

Guvernul a aprobat un memorandum ce propune masuri referitoare la programul mentionat, documentul preconizand asigurarea fondurilor necesare prin bugetul de stat, in cazul in care, la finalul reverificarilor, se constata diferente intre valoarea corectiei financiare acceptate de Romania si cea a corectiilor individuale care pot fi recuperate de la beneficiari. Autoritatea de Management va reverifica toate cererile de rambursare care au constituit obiectul corectiei, in scopul recuperarii sumelor identificate ca fiind afectate de nereguli.

Comisia Europeana a informat recent autoritatile romane, printr-o scrisoare, ca a decis sa presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinantate prin fondurile structurale ale UE, legate de transport, dezvoltare regionala si cresterea competitivitatii economice. Procedura de presuspendare a fost declansata de CE si in cazul POSDRU, la inceputul lunii august. Platile pentru POS Transport si Competitivitate au fost intrerupte de la 1 iulie.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top