Ce mai fac berzele?

cuib de berze

Unul din cele mai neobisnuite proiecte finantate cu bani europeni a fost implementat in Germania intr-un sat de cateva sute de locuitori in care isi facuse cuib   pe un stalp de iluminat public o pereche de berze. Primaria, conform dorintei exprimate de comunitate a cerut prin proiect  50.000 de euro pentru achizitionarea unui sistem electronic de supraveghere video a cuibului si a unui sistem de transmitere prin cablu in fiecare locuinta din sat a imaginilor surprinse in viata de ‘cuplu’ a noilor  consateni. Pe langa bucuria vizionarii acestui inedit reality show locuitorii satului au avut prilejul sa constientizeze ce importanta e mentinerea unui mediu inconjurator nepoluat in care sa se simta confortabil atat ei cat si animalele si pasarile aproape disparute din zona lor. Ce era atat de interesant si relevant intr-un cuib berze incat finantatorul sa spuna OK proiectului? Doar cei mai in varsta din comunitate isi aduceau aminte ca mai vazusera berze in   satul lor in copilarie, pe cand copiii si nepotii lor le-au vazut doar in filme documentare sau in tarile din estul Europei. Reintoarcerea berzelor a fost sinonima cu un certificat de calitate acordat satului de catre ‘superexperti’ in domeniul mediului inconjurator.

E exemplul de proiect pe care l-am dat de fiecare data cand am sustinut cursuri de formare in management de proiect pentru reprezentanti ai administratiei publice locale din mediul rural. L-am ales intentionat in scopuri didactice pentru ca era subiectul care provoca cele mai multe reactii care la randul lor imi serveau la parcurgerea temelor cursului.

‘Ce berze, ce monitorizare electronica, noi n-avem in sat apa, n-avem canalizare, n-avem gaz, n-avem iluminat public, ulitele sunt pline de noroi sau praf, n-avem drumuri spre oras, n-avem transport in comun, scolile stau sa cada, bisericile vechi se degradeaza, gunoiul n-avem unde sa-l aruncam decat in vale, n-avem dispensar nici farmacie, n-avem oameni scoliti, de batrani nu se mai ingrijeste nimeni, animalele nu avem cu ce sa le tinem, n-avem cu ce lucra pamantul, padurile le-am taiat sa ne incalzim sau sa vindem lemnul, caminul cultural e o ruina, nu mai avem formatie de dansuri, n-avem decat un amarat de magazin satesc’.

Odata identificate problemele  cu cauzele si efectele lor asupra comunitatii, urmatorul pas era intrebarea: ce e de facut? Raspunsul venea de la sine. N-avem apa? Introducem alimentarea cu apa. N-avem canalizare? Facem   canalizare. Sunt multi batrani bolnavi care nu mai au pe nimeni sa-i ingrijeasca? Facem un camin de batrani. N-avem oameni pregatiti profesional? Ii trimitem la cursuri de specializare. Nu ne mai viziteaza nimeni din afara satului? Reparam biserica veche de 300 de ani, facem drum pana la oras, construim o pensiune rurala, facem site de prezentare a satului etc.etc.

Toata aceasta transpunere din negativ in pozitiv a nevoilor unei comunitati, cu punctarea mijloacelor si a rezultatelor asteptate pare atat de simpla pe hartie incat da senzatia cursantilor ca deja stiu exact ce inseamna un proiect.

Vin insa intrebarile: activitatile presupuse de un proiect se fac de-a valma pentru toate aceste lipsuri si nevoi? Oare n-ar trebui sa alegem din multitudinea de directii un singur obiectiv clar specificat? Partile interesate si beneficiarii finali n-ar trebui oare identificati inainte? Pentru ca nu toata lumea e interesata de camin de batrani, sunt care vor teren de sport sau care vor sa aiba  o frizerie in sat. Si cam cat dureaza pana se face drumul sau se introduce internetul? Cu ce bani se face rampa de gunoi sau se introduce apa? Cine controleaza cum se cheltuiesc banii? Daca proiectul costa mai mult decat beneficiile pe care le obtinem, mai are rost sa-l facem? Cat de bine e realizata lucrarea ca sa reziste?

Din toate aceste intrebari desprindem elementele definitorii ale unui proiect: activitati care vizeaza indeplinirea unui scop clar definit intr-o anumita perioada de timp cu un buget specificat, grup tinta si beneficiari finali clar identificati, stabilirea unei coordonari coerente si eficiente, monitorizarea si evaluarea performantelor, corelarea costurilor cu beneficiile, cunoasterea si inlaturarea  riscurilor.

O alta reactie la exemplul cu berzele a fost: in satele noastre e plin de berze, inseamna ca stam mai bine ca nemtii?
Culmea, da, chiar stam mai bine in anumite domenii. Satele romanesti lipsite de binefacerile civilizatiei, cu un grad ridicat de saracie  si-au pastrat totusi un mare avantaj: posibilitatea de face agricultura ecologica si a vinde produsele obtinute  cu preturi de cateva ori mai mari.
In concluzie, adevarata provocare pentru Romania in aceasta perioada in care banii europeni promisi anima si mediul rural e sa parcurga rapid etapele de civilizare – apa, canalizare, iluminat, turism, servicii sociale, educatie etc. – fara a renunta la avantajele  datorate inapoierii si anume folosirea ingrasamintelor naturale, existenta de arii naturale pitoresti si salbatice, fauna inca destul de bogata, biserici de lemn sau manastiri cu activitate religioasa mai vie ca in vestul Europei, mestesuguri traditionale care se mai practica, obiceiuri folclorice inca vii.

Altfel spus, ideal ar fi sa locuiesti in casuta ta renovata din satul x din Romania, racoroasa in timpul verii si incalzita cu gaz iarna, cu o anexa in care ai construit baie pentru ca s-au introdus apa si canalizarea, cu o pivnita plina cu bunatati obtinute din gradina ecologica, sa asculti la calculator corul taranesc din sat cantand piese folclorice imprimate pe un CD in timp ce faci socotelile trimestriale la mica afacere cu gaini de rasa pe care ai pornit-o cu bani europeni si sa mai ai ragaz din cand in cand sa te intrebi: oare ce mai fac berzele?