Directia Generala Mobilitate si Transporturi a Comisiei Europene a deschis recent cea de-a doua perioada pentru depunerea aplicatiilor la cererea de propuneri mixta 2017 – programul „Mecanismul pentru Interconectarea Europei” (MIE), componenta Transport – pentru acordarea de granturi in conformitate cu prioritatile si obiectivele definite in programul multianual de lucru.
Cererea se refera la propuneri de proiecte de interes comun (PIC) care combina granturi MIE cu finantare din Fondul European pentru Investitii Strategice (FEIS), din partea Bancii Europene de Investitii, a bancilor nationale de promovare sau a investitorilor din sectorul privat, cu scopul de a creste la maximum efectul de parghie al implicarii si capitalului sectorului privat in ceea ce priveste realizarea proiectelor, respectandu-se, totodata, principiul acordarii necumulative.
Obiective specifice
Aceasta cerere de propuneri se adreseaza Proiectelor de Interes Comun (PIC) care contribuie la indeplinirea urmatoarelor obiective specificate din Regulamentul MIE:
- Obiectiv 1: eliminarea blocajelor, construirea conexiunilor care lipsesc si, in particular, imbunatatirea tronsoanelor transfrontaliere;
- Obiectiv 2: asigurarea unor sisteme de transport durabile si eficiente pe termen lung, in vederea pregatirii fluxurilor de transport viitoare preconizate, precum si favorizarea decarbonizarii tuturor modurilor de transport prin trecerea la tehnologii de transport inovatoare, cu emisii reduse de carbon si eficiente din punct de vedere energetic, optimizand totodata siguranta, precum si
- Obiectiv 3: optimizarea integrarii si a interconectarii modurilor de transport si sporirea gradului de interoperabilitate a serviciilor de transport, cu asigurarea totodata a accesibilitatii infrastructurilor de transport.
Prioritati si actiuni finantate
Pentru toate prioritatile din cadrul prezentei cereri proiectele trebuie sa combine fondurile MIE cu instrumentele financiare disponibile prin Fondul European de Investitii Strategice elaborat de Comisie si pus in aplicare de catre Banca Europeana de Investitii.
Prioritati:
Obiectivul 1 – 700.000.000€:
– proiecte preidentificate pentru coridoare ale retelei centrale (cai ferate, drumuri, ape fluviale interne, porturi interne si maritime) – 450.000.000 €,
– proiecte preidentificate pentru alte sectiuni ale retelei centrale (cai ferate, drumuri, ape fluviale interne, porturi interne si maritime) – 100 000 000 €,
– interoperabilitate feroviara – 50.000.000 €,
– Sistemul European de Gestionare a Traficului Feroviar (ERTMS) – 100.000.000 €
Obiectivul 2 – 150.000.000€:
– implementarea inovarii si a noilor tehnologii in toate modurile de transport, cu accent pe decarbonizare, siguranta si tehnologiile inovatoare pentru promovarea durabilitatii, operare, gestionare, accesibilitate, multimodalitatea si eficienta retelei – 140.000.000 €,
– infrastructura sigura, incluzand parcari in conditii de siguranta in retelele principale de drumuri – 10.000.000 €
Obiectivul 3 – 150.000.000 €:
– Cerul Unic European – initiativa SESAR – 40.000.000 €,
– servicii inteligente de transport pentru drumuri (ITS) – 40.000.000 €,
– autostrazile marii – 40.000.000 €,
– proiecte care implementeaza infrastructura de transport in nodurile retelei centrale, in special in nodurile urbane – 10.000.000 €,
– conexiunea si dezvoltarea platformelor logistice multimodale – 20.000.000 €.
Prioritati transversale
- Acolo unde este cazul, ca parte a unui proiect de interes comun mai amplu, actiunile propuse pot include activitati pentru adaptarea infrastructurii TEN-T in vederea asigurarii continuitatii infrastructurii de biciclete pentru trasee de ciclism pe distante lungi, cum ar fi rutele EuroVelo. Aceste activitati pot include adaptarea corespunzatoare a sistemelor de semnalizare a traficului sau adaugarea unei infrastructuri dedicate biciclistilor si pietonilor, cum ar fi tuneluri, ramificari, poduri, trotuare si piste protejate pentru biciclete.
- In combinatie cu alte lucrari, in special pentru statiile de cale ferata si lanturile de transport, de exemplu terminalele multimodale accesibile, scopul actiunilor propuse poate include activitati pentru imbunatatirea accesibilitatii la infrastructura de transport pentru persoanele cu handicap si persoane cu mobilitate redusa.
Bugetul indicativ: 1 miliard de euro.
Eligibilitate Tari/Regiuni – statele membre ale UE.
Beneficiari – state membre, entitati publice si private, initiative comune si organizatii internationale daca au acordul statului membru din care fac parte.
Informatii suplimentare:
- Tarile terte si entitatile stabilite in tari terte pot participa la actiuni care contribuie la proiecte de interes comun in cazul in care acest lucru este necesar pentru a atinge obiectivele propuse si daca este justificat in mod corespunzator. Ele nu pot fi finantate in cadrul acestei cereri de propuneri decat daca este indispensabil.
- Lista proiectelor de interes comun, incluzand pe cele prevazute pentru Romania, se regaseste in Regulamentul 1316/2013 al Parlamentului si al Consiliului.
- Actiunile de cercetare nu sunt finantate prin aceasta cerere.
- Beneficiarii trebuie sa depuna aplicatia online prin “TENtec eSubmission module”.
- Actiunile legate de sectorul transport care implica un tronson transfrontalier sau o parte a acestuia pot primi asistenta financiara din partea Uniunii numai in cazul in care exista un acord scris intre statele membre implicate sau intre statele membre si tarile terte in cauza cu privire la finalizarea sectiunii transfrontaliere.
- Propunerile vor fi evaluate de experti independenti si este indicat sa fie redactate in limba engleza; daca potentialul beneficiar doreste sa depuna aplicatia intr-o alta limba oficiala a UE, o traducere a acesteia in engleza este obligatorie, iar varianta evaluata este cea in engleza.
- Programul de lucru multianual permite transferurile bugetare in cadrul aceluiasi obiectiv.
Termenul-limita pentru depunerea propunerilor: 12 aprilie 2018.
Intrebarile privind aceasta cerere de propuneri de proiecte pot fi trimise la: [email protected].
DOCUMENTATIE
Puteti descarca urmatoarele documente utile: