CFR SA a primit prefinanţare de 144,6 milioane euro

Complementar surselor de finanţare disponibile în buget, compania CFR SA a primit o prefinanţare în valoare de 144,6 milioane euro, în baza Acordurilor de Finanţare semnate cu Comisia Europeană (CE) pentru derularea proiectelor prin Mecanismul de Interconectare a Europei (CEF 2014-2020), conform reprezentanţilor societăţii de stat.

Aceştia au transmis: „Finanţările pentru compania CFR SA se fac în conformitate cu Master Planul General de Transport (MPGT) al României – document public, ce poate fi consultat pe site-ul Ministerului Transporturilor. MPGT oferă informaţii despre investiţiile programate de CFR SA, prioritizarea, valoarea şi eşalonarea lor până în 2030”.

Reprezentanţii CFR SA au precizat că sursele de finanţare ale companiei sunt Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Mecanismul pentru Interconectarea Europei/ Connecting Europe Facility (MIE/CEF) şi bugetul de stat.

Contractele de finanţare aflate în derulare sunt pentru următoarele proiecte POIM:

  • Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, tronsonul Sighişoara – Coşlariu;
  • Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, tronsonul Coşlariu – Simeria;
  • Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, tronsonul 2 km 614 – Gurasada şi tronsonul 3 Gurasada – Simeria;
  • Modernizarea instalaţiilor de centralizare electromecanică pe secţia de circulaţie Ilia – Lugoj;
  • Modernizarea instalaţiilor de centralizare electromecanică pe secţia de circulaţie Siculeni – Adjud;
  • Sistem de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite şi a frânelor strânse;
  • Lucrări de reabilitare poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată SRCF Timişoara – Lot 3;
  • Lucrări de reabilitare poduri, podeţe şi tuneluri cale ferată SRCF Iaşi;
  • Lucrări de reabilitare poduri de cale ferată SRCF Bucureşti;
  • Modernizarea staţiilor CF Sfântu Gheorghe şi Târgu Mureş;
  • Centralizare electronică în staţia CF Videle;
  • Lucrări de reabilitare poduri şi podeţe de cale ferată SRCF Braşov;
  • Reabilitarea podurilor feroviare situate la km 152+149 şi km 165+817 pe secţiunea feroviară Bucureşti – Constanţa.
  • Până la momentul realizării articolului, au fost depuse cereri de finanţare pentru următoarele proiecte:
  • Lucrări de reabilitare pentru poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată – SRCF Cluj;
  • Reactualizarea Studiului de fezabilitate pentru Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj – Oradea – Episcopia Bihor;
  • Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea liniei CF Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră;
  • Revizuirea Studiului de fezabilitate pentru modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Mai multe detalii aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top