Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, vineri, că până acum 152.000 de clienţi ai băncilor au beneficiat de amânarea ratelor cu până la 9 luni, însumând credite în valoare de 3,3 miliarde de lei.
Florin Cîţu a avut,vineri, o întâlnire cu reprezentanţii sistemului bancar cu care a discutat mai multe aspecte, inclusiv amânarea ratelor de către persoanele fizice şi juridice.
”În acest moment, în baza OUG 37/ 2020, au beneficiat 152.000 de clienţi a sistemului financiar-bancar, însumând 3,3 miliarde de lei, totalul creditelor amânate până la nouă luni de zile. Este un program care a funcţionat foarte rapid, sistemul financiar-bancar s-a mobilizat şi foarte rapid a procesat toate cererile”, a afirmat, vineri, Florin Cîţu, la finalul întâlnirii.
Acesta a reamintit că perioada până la care poate fi solicitată amânarea ratelor a fost prelungită până în 15 iunie.
În 4 aprilie, Guvernul a aprobat normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare.
„Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi nouă luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020”, preciza atunci Ministerul de Finanţe.
Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă… Detalii aici.