Cîțu: Am asigurat finanțarea pentru prima parte a anului viitor

Florin-Citu.jpg

Finanţarea pentru prima parte a anului viitor este asigurată şi nu există nicio problemă pentru cheltuieli, mai ales în ceea ce priveşte cheltuielile pentru Sănătate, a declarat miercuri ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu, într-un mesaj video.

“Am asigurat finanţarea pentru prima parte a anului viitor. Vorbim de cheltuielile pentru primele 4 sau cinci luni ale anului viitor. Nu există nicio problemă pentru cheltuieli, mai ales pentru cheltuielile în Sănătate. Banii sunt, îi avem, nu este nicio problemă să putem să le dăm drumul, să facem aceste cheltuieli. Salarii, pensii etc. nu există nicio problemă”, a precizat Cîţu.

El a anunţat, de asemenea, că în Ministerul Finanţelor se lucrează la bugetul pentru 2021 pe structura actualului Guvern, cu 16 ministere, şi a subliniat că bugetul va fi uşor de ajustat dacă va rezulta o altă structură guvernamentală în urma negocierilor politice.

“În Ministerul Finanţelor am început să lucrăm la bugetul pentru 2021. Lucrăm pe structura actualului Guvern cu 16 ministere dar o să fie foarte uşor de ajustat dacă prin negociere politică se ajunge la o altă structură a Guvernului. Vreau să vă asigur că şi în această perioadă situaţia financiară a României este pe mâini bune, nu există niciun fel de problemă şi nu vor exista probleme pentru perioada următoare”, a mai spus ministrul citat.

În luna noiembrie a acestui an, Florin Cîţu afirma că bugetul pentru anul viitor trebuie să fie gata până în 31 decembrie.

“O să lucrez la bugetul pentru anul viitor. Cam acestea vor fi Crăciunul şi Revelionul meu. Trebuie să îl avem până în 31 decembrie. Va trebui să pregătim bugetul pentru anul viitor”, a spus oficialul guvernamental în data de 5 noiembrie, la emisiunea Morning Glory cu Răzvan Exarhu.

De asemenea, la sfârşitul lunii octombrie, el arăta, pe pagina sa de Facebook, că Ministerul Finanţelor Publice nu prezintă în momentul de faţă bugetul pentru anul viitor deoarece acest lucru este ilegal… Detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.