CJ Giurgiu, partener alaturi de Primaria Tenovo, Bulgaria, intr-un proiect de sustinere a patrimoniului cultural

parteneriat2.jpg

Consilierii judeteni au aprobat, in sedinta ordinara a Consiliului Judetean Giurgiu, un proiect de hotarare pentru realizarea proiectului DALES privind sustinerea patrimoniului cultural al Dunarii, proiect inclus in cadrul Programului Transnational Dunarea si care ce se va realiza in parteneriat cu Primaria Tenovo din Bulgaria.

“Proiectul DALES – Sustinerea patrimoniului cultural al Dunarii se depune de catre CJ Giurgiu in calitate de partener lider si va fi realizat in parteneriat cu Primaria Tenovo din Bulgaria. Proiectul este inclus in cadrul Programului Transnational Dunarea, obiectivul general al acestuia fiind acordarea de sprijin pentru pregatirea unor proiecte transnationale strategice complexe corespunzatoare ariilor prioritare ale Strategiei UE pentru regiunea Dunarii. In cadrul acestuia se va realiza investigarea si valorificarea patrimoniului istoric si cultural al zonelor riverane Dunarii si promovarea acestora pentru a contribui la consolidarea mostenirii istorice si culturale a regiunii Dunarii pentru a asigura disponibilitatea acesteia pentru generatiile viitoare“, a declarat vicepresedintele CJ Giurgiu, Lucian Corozel.

Proiectul a fost votat de toti cei 27 de consilieri prezenti la sedinta dintr-un total de 31 de consilieri judeteni. Valoarea totala estimata a proiectului este de 50 de mii de euro, iar durata de implementare este de 12 luni.

Sursa: Administratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top