Claudia Lixandru: Trăim o perioadă, în care cea mai importantă valoare trebuie să devină pentru toți SOLIDARITATEA

team.jpg

Claudia Lixandru, Director la Roma Education Fund Romania a lansat un Jurnal de bord POCU.

”Trăim o perioadă în care, pe lângă menținerea stării de sănătate, cel mai important lucru este să reușim să menținem contactul virtual cu toți cei care comunicam înaine. Mă refer aici atât la familie, prieteni, amici, cât evident, și la colegi, echipe și cel mai important, copiii, oamenii cărora le dedicăm noi, cei din societatea civilă, munca în fiecare zi. În același timp, ar trebui să și construim continuu alte canale de comunicare către cât mai mulți copii, oameni aflați în situații de limită.

Ca să putem face acest lucru, este extraordinar de important ca proiectele finanțate din POCU să rămână active! Este extraordinar de important ca noi, să putem continua activitatea, comunicarea (așa cum este ea posibilă acum) cu persoanele din teren. Este imperativ necesar, ca pe lângă presiunea care din păcate este în fiecare zi din ce în ce mai mare pe noi, persoanele care administrează POCU să găsească soluții creative, pentru a nu pune presiune suplimentară pe noi, pe implementatori. Prin programele POCU sunt angajate probabil zeci de mii de persoane la nivel național, și se lucrează cu alte zeci, poate sute de mii. În cazul nostru sunt angajate aproape 200 de persoane, și se lucrează cu un grup țintă de peste 1.200 de copii, tineri, părinți, adulți, profesori, în 18 școli din 5 județe. Acești oameni au nevoie de noi! Au nevoie de SOLIDARITATEA noastră, și de SOLIDARITATEA persoanelor care administrează POCU.

Deși sunt o persoană mai retrasă, nu duc lumina reflectoarelor, prefer să stau în spate și să fac treaba cum trebuie, am decis, ca în această perioadă de provocări majore să-mi asum o altfel de vizibilitate. Am decis, să scriu acest jurnal de bord POCU în fiecare dimineață. Acum chiar nu mai contează toată nebunia de birocrație la care am făcut față, nu mai contează întârzierile continue, nu mai contează inflexibilitatea din trecut a sistemului, nu mai contează actele adiționale aprobate în proiectele școlare la câteva luni distanță de depunere, nu mai contează interpretările limitative ale autorităților. Contează SOLIDARITATEA! Contează să găsim soluții de flexibilizare a implementării, pentru a putea continua!

Mă bucur să descopăr zilnic oamenii minunați din jurul meu! Iar cei care merită aplauze zilele acestea sunt – evident pe lângă toți din linia întâi care fac față pentru noi acestei situații – cadrele didactice, mentorii, tutorii, asistenții pedagogici din cele trei proiecte POCU…” Mai multe detalii găsiți aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top