„Bugetul UE: Comisia propune un buget modern pentru o Uniune care protejeaza, capaciteaza si apara”
„Comisia propune astazi un buget pe termen lung pragmatic si modern pentru perioada 2021-2027”
„Acesta este un raspuns onest la realitatea actuala, in care se asteapta ca Europa sa joace un rol mai important in asigurarea securitatii si a stabilitatii intr-o lume instabila, intr-un moment in care Brexit va lasa un gol considerabil in bugetul nostru. Propunerea de astazi raspunde acestei duble provocari prin reduceri de cheltuieli si prin noi resurse in egala masura. Finantarea noilor si principalelor prioritati ale Uniunii va fi mentinuta sau consolidata, ceea ce inseamna, in mod inevitabil, reduceri in alte domenii. Miza fiind atat de mare, este momentul sa actionam in mod responsabil. Propunerea de buget prezentata astazi este, prin urmare, nu numai precisa, ci si realista.
Propunerea Comisiei aliniaza bugetul Uniunii la prioritatile noastre politice – astfel cum se reflecta in agenda pozitiva stabilita de presedintele Jean-Claude Juncker in discursul sau privind Starea Uniunii din 14 septembrie 2016 si aprobata de liderii UE27 la Bratislava la 16 septembrie 2016 si in Declaratia de la Roma din 25 martie 2017. Concentrandu-se pe domeniile in care Uniunea este cea mai in masura sa furnizeze rezultate, acest buget este conceput pentru o Europa care protejeaza, capaciteaza si apara.
Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Ziua de astazi este un moment important pentru Uniunea noastra. Noul buget reprezinta o oportunitate de a ne modela viitorul ca o Uniune noua si ambitioasa, formata din 27 de state membre unite prin solidaritate. Prin propunerea de astazi, am prezentat un plan pragmatic care arata cum sa obtinem mai multe rezultate cu mai putine resurse. tinand cont de contextul economic favorabil, avem un timp de respiro, ceea ce nu ne scuteste insa de faptul ca trebuie sa facem economii in anumite domenii. Vom asigura buna gestiune financiara prin introducerea primului mecanism privind statul de drept. Aceasta inseamna sa actionam responsabil cand este vorba de banii contribuabililor nostri. Mingea este acum in terenul Parlamentului si al Consiliului. Cred cu tarie ca ar trebui sa ne propunem sa ajungem la un acord inainte de alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor.”
Dl Günther H. Oettinger, comisarul responsabil pentru buget si resurse umane, a declarat: „Aceasta propunere de buget este cu adevarat despre valoarea adaugata a UE. Investim si mai mult in domenii in care un stat membru nu poate actiona singur sau in care actiunea comuna este mai eficienta – fie ca este vorba de cercetare, migratie, controlul la frontiere sau aparare. Continuam sa finantam politicile traditionale, dar modernizate, cum ar fi politica agricola comuna si politica de coeziune, deoarece beneficiem cu totii de pe urma standardelor ridicate ale produselor noastre agricole si a regiunilor care recupereaza decalajele economice.”
1. Un buget axat pe rezultate: resurse pe masura ambitiilor
Uniunea Europeana cu 27 de membri si-a stabilit prioritatile politice si are acum nevoie de resursele necesare pentru a raspunde acestora.
In ansamblu, Comisia propune un buget pe termen lung de 1 135 de miliarde de euro in credite de angajament (exprimate in preturile din 2018)1 pentru perioada 2021-2027, echivalentul a 1,11% din venitul national brut al UE27 (VNB) (a se vedea anexa 2; o nota informativa generala). Acest nivel al angajamentelor se traduce in 1 105 miliarde de euro (sau 1,08 % din VNB) in credite de plata (in preturile din 20182). Aceasta include integrarea in bugetul UE a Fondului european de dezvoltare – principalul instrument al UE de finantare a cooperarii pentru dezvoltare cu tari din Africa, zona Caraibilor si Pacific si care in prezent este un acord interguvernamental. Daca se ia in considerare inflatia, acesta este comparabil ca dimensiune cu bugetul actual pentru perioada 2014-2020 (inclusiv Fondul european de dezvoltare).
Pentru a finanta prioritatile noi si urgente, vor trebui majorate actualele niveluri de finantare. Investitiile actuale in domenii precum cercetarea si inovarea, tineretul, economia digitala, gestionarea frontierelor, securitatea si apararea vor contribui la prosperitate, sustenabilitate si securitate in viitor. De exemplu, bugetul alocat programului Erasmus+ si al Corpului european de solidaritate va fi dublat.
In acelasi timp, Comisia a examinat in mod critic domeniile in care se pot face economii si in care se poate imbunatati eficienta. Comisia propune o reducere moderata a finantarii pentru politica agricola comuna si politica de coeziune – cu aproximativ 5 % in cazul fiecareia dintre ele – pentru a reflecta noua realitate a unei Uniuni cu 27 de state membre. Aceste politici vor fi modernizate pentru a se asigura ca ele pot produce in continuare rezultate, consumand mai putine resurse, si ca pot inclusiv sprijini noi prioritati. De exemplu, politica de coeziune va avea un rol din ce in ce mai important de jucat in sprijinirea reformelor structurale si in integrarea pe termen lung a migrantilor.
Rezultatul acestor schimbari va fi o reechilibrare a bugetului si acordarea unei prioritati mai mari domeniilor in care bugetul UE poate avea un impact maxim.
2. Un buget modern, simplu si flexibil
Bugetul UE este modest prin comparatie cu dimensiunea economiei europene si cu bugetele nationale. Cu toate acestea, bugetul UE poate avea un impact semnificativ in vietile cetatenilor si ale intreprinderilor – cu conditia de a se investi in domeniile in care Uniunea poate avea un impact mai mare decat au cheltuielile publice la nivel national, domenii in care poate aduce o reala valoare adaugata europeana. Printre exemple se pot cita proiectele de cercetare care reunesc cei mai buni cercetatori din Europa, infrastructuri sau proiecte de anvergura menite sa asigure reusita transformarii digitale sau dotarea Uniunii cu instrumentele de care are nevoie pentru a-si proteja si apara cetatenii. Acest lucru este indispensabil in lumea actuala aflata in schimbare rapida, in care Europa se confrunta cu provocari demografice, cu instabilitatea in vecinatatea sa si cu multe alte chestiuni presante care transcend granitele nationale.
Prin urmare, Comisia propune un buget modern, simplu si flexibil:
Modern: O noua Uniune cu 27 de membri are nevoie de un buget nou si modern, care sa arate ca Europa a integrat invatamintele din trecut. Aceasta inseamna reducerea in continuare a birocratiei atat pentru beneficiari, cat si pentru autoritatile de management prin norme mai coerente pe baza unui cadru unic de reglementare. Totodata, inseamna si stabilirea unor obiective mai clare si punerea unui accent mai mare pe performanta. Astfel va fi mai usor atat sa se monitorizeze si sa se masoare rezultatele, cat si sa se efectueze modificari, daca este necesar.
Simplu: Structura bugetului va fi mai clara si mai bine adaptata prioritatilor Uniunii. in prezent, fondurile sunt impartite la un numar mult prea mare de programe si instrumente, atat in interiorul, cat si in afara bugetului. Prin urmare, Comisia propune reducerea numarului de programe cu mai mult de o treime (de la 58 in prezent la 37 in viitor), de exemplu, prin regruparea in noi programe integrate a surselor de finantare fragmentate si prin simplificarea radicala a utilizarii instrumentelor financiare, inclusiv prin intermediul fondului InvestEU.
Flexibil: Provocarile recente – in special criza migratiei si a refugiatilor din 2015 – au aratat in mod clar limitele flexibilitatii bugetului actual al UE pentru a reactiona suficient de rapid si de eficace. Propunerea Comisiei include, asadar, o flexibilitate sporita atat in cadrul programelor, cat si intre acestea, consolidarea instrumentelor de gestionare a crizelor si crearea unei noi „Rezerve a Uniunii”, care sa ne permita sa facem fata evenimentelor neprevazute si sa raspundem situatiilor de urgenta in domenii cum ar fi securitatea si migratia.
Sursa: fonduri-ue.ro