Comentariile, observațiile sau propunerile pe marginea documentelor pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected] până la data de 21 august 2020.
Obiectivul Programului Operațional Asistență Tehnică este de a asigura utilizarea şi administrarea eficientă şi eficace a fondurilor UE, sprijinind programarea, monitorizarea, controlul, auditul, evaluarea, comunicarea cu privire la priorităţile UE.
Programul este structurat pe 3 priorități de investiții, după cum urmează:
- Prioritatea 1 Asigurarea funcționării sistemului de coordonare şi control al fondurilor FEDR, FC, FSE+ şi gestionarea PO (finanțată din FSE+)
Prioritatea 1 urmărește asigurarea unui personal înalt calificat, capabil și motivat corespunzător
prin finanțarea cheltuielilor salariale aferente, precum și prin crearea cadrului logistic adecvat de lucru care să permită desfășurarea în bune condiții a activității de coordonare şi control al fondurilor FEDR, FSE+, FC, precum și de gestionare a programelor operaționale derulate de MFE care nu au axă prioritară de asistență tehnică.
- Prioritatea 2 Asigurarea transparenţei fondurilor FEDR, FC, FSE+ (finanțată din FEDR)
Prioritatea 2 urmărește diseminarea cât mai largă a informațiilor cu privire la fondurile FEDR, FSE+, FC alocate României și la modul în care acestea se utilizează prin intermediul programelor operaționale.
- Prioritatea 3 Îmbunătățirea capacității de gestionare și implementare a fondurilor FEDR, FC, FSE+ (finanțată din FEDR)
Bugetul estimat al programului: 598.500.001 milioane Euro.
Beneficiari eligibili:
- Ministrul Fondurilor Europene (AM POAT, AM/OI Sănătate, AM/OI Combaterea Sărăciei, AM/OI Dezvoltare Durabilă, AM Creştere Inteligentă şi Digitalizare, DG PCS, DG PCS- Biroul Evaluare, Direcţia SMIS IT, Direcţia Cooperare Europeană şi Internaţională)
- ADI ITI DD
- ADI ITI Valea Jiului
- Autoritatea de Audit
- Autoritatea de Certificare și Plată
- AM PO Transport
- AM POCU
- 8 AM POR
- AM PCT
- Beneficiari fonduri
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene