Consultari intre ministrul Rovana Plumb si societatea civila pentru relansarea apelurilor aferente obiectivelor specifice 4.1 si 4.2 din POCU

20170330_181150r-1.jpg

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb a dedicat ziua de 30 martie 2017 consultarilor cu reprezentantii societatii civile, in vederea intaririi dialogului si a identificarii unor solutii la problemele intampinate de potentialii beneficiari de fonduri europene.

Obiectivul intalnirilor a fost simplificarea accesului la finantare si crearea unui mecanism mai eficient de consultare, in vederea imbunatatirii impactului proiectelor finantate asupra oamenilor.
Astfel, ieri la ora 11.00, ministrul Rovana Plumb a avut o prima reuniune cu experti care pregatesc proiecte pentru finantare din Programul Operational Capital Uman, care au semnalat in spatiul public o serie de probleme referitoare la situatia apelurilor pentru dezvoltarea locala integrata in comunitatile marginalizate POCU/18/4/4.1, POCU/19/4/4.1 si POCU/20/4/4.2.

Pentru a veni in sprijinul aplicantilor respinsi, astazi, 31 martie 2017, Autoritatea de Management POCU pune in consultare publica ghidurile solicitantului pentru dezvoltarea locala integrata in comunitatile marginalizate (POCU OS 4.1 si 4.2).

In data de 10 aprilie a.c. se vor deschide apelurile, astfel incat aplicantii sa poata depune propunerile de proiecte, iar cei neselectati in cadrul primelor apeluri de proiecte sa redepuna, la randul lor, proiectele imbunatatite.

La intalnirea cu expertii a fost prezent, de asemenea, domnul Marcel Opris, director STS, pentru a fi clarificate aspectele semnalate cu privire la functionarea sistemului informatic MySMIS2014. Pentru a nu mai exista niciun dubiu privind functionarea sistemului, pornind de la un caz semnalat de un participant la discutie, in cadrul intalnirii a fost realizata inclusiv o demonstratie ce a revelat faptul ca sistemul MySMIS2014 a functionat si functioneaza corespunzator. in acelasi timp, s-a dovedit ca, prin modul in care acest sistem a fost conceput, orice actualizare a cererii de finantare introdusa in sistemul informatic este salvata in baza de date a acestuia.

Ministrul a subliniat importanta rezultatului finantarii proiectelor, mai ales ca acestea sunt destinate comunitatilor marginalizate. Romania nu mai are timp de pierdut, trebuie sa accesam de urgenta si sa implementam proiecte pentru acesti oameni.

Din partea societatii civile a fost subliniata necesitatea simplificarii procesului de accesare a fondurilor, lucru asupra caruia cele doua parti au cazut de acord.

Tot ieri, ministrul delegat pentru Fonduri Europene s-a intalnit cu reprezentantii Coalitiei ONG-uri pentru Fonduri Structurale.

In cadrul intalnirii, au fost stabilite temele asupra carora in perioada urmatoare se vor organiza consultari, si anume: lansari de ghiduri, modalitati de simplificare a accesului la finantare europeana si o mai buna informare asupra modului in care aplicantii pot utiliza sistemul informatic MySMIS2014.

Ca o concluzie a ambelor intalniri, s-a convenit faptul ca anul 2017 este un an cheie pentru absorbtia fondurilor europene in Romania si ca modalitatea prin care se pot implementa cat mai multe proiecte de calitate finantate din fonduri structurale este o mai buna comunicare, directa si onesta, intre societatea civila si minister.

Sursa: fonduri-ue.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top