Banii nu există. Sau, mai bine spus, există, dar au valoare doar în mintea noastră, a oamenilor, și funcționează exclusiv în baza construcției mentale, imaginare și colective a speciei noastre. Iar totul se sprijină pe încredere.
Încercați să vă convingeți cățelul sau pisica de acasă să vă dea bucata de friptură oferindu-i o bancnotă. Puteți face acest lucru, însă probabil că animalul vă va privi ca pe un prieten drag, dar fără toate țiglele pe casă. Exact același lucru s-ar întâmpla dacă, prin absurd, ne-am întâlni cu stră-stră-strămoșul nostru de acum 10.000 de ani.
Asta, pentru că banii sunt, de fapt, o convenție și chiar mai mult decât atât, rezultatul uneia dintre fabuloasele revoluții din istoria umanității: o revoluție mentală relativ recentă.
E vorba despre ridicarea la un nou nivel a unei prorietăți a minții omenești care ne deosebește fundamental de animale: capacitatea de abstractizare.
Apariția banilor a fost unul dintre acele uriașe salturi înainte ale minții omenești prin care noi am găsit o modalitate, o convenție prin care să putem colabora unii cu alții într-o gigantică rețea globală, indiferent că venim din China, Țara de Foc, Europa sau Zanzibar.
Și asta, fără să conteze dacă ne cunoaștem între noi, dacă avem aceleași pasiuni sau aceeași religie, dacă suntem tineri sau bătrâni, bărbați sau femei și fără măcar să aibă importanță dacă vorbim aceeași limbă.
După revoluția limbajului, a scrierii și cea agricolă, revoluția provocată de apariția banilor a schimbat pentru totdeauna condiția și relațiile umane.
De fapt, fiind doar o plăsmuire a minții noastre, banii pot fi orice obiect asupra căruia un număr suficient de oameni cade de acord să fie investit cu o valoare teoretică. Dacă, mâine, toți locuitorii orașului în care locuim se vor înțelege că petalele de trandafir capătă valori concrete și diferite, în funcție de culorile lor, atunci petalele de trandafiri vor deveni bani. Orice alt obiect poate juca acest rol, în funcție de decizia noastră.
Timp de milioane de ani, oamenii n-au avut nevoie de bani. Până la sedentarizarea lor, triburile strămoșilor noștri, vânători-culegători care rătăceau de colo-colo în căutare de hrană și adăpost, nu erau nici bogate, nici sărace. Erau ceea ce erau, nimic în plus, nimic în minus.
Un om avea lucrurile de pe el, eventual alte câteva mărunțișuri (un arc cu niște săgeți, o suliță, o coajă de tărtăcuță în care să țină apa, poate o blană sau două de animale, dacă era norocos). N-avea ce face cu o bucată de metal. Nu putea să o mănânce, nu putea să bea cu ea, nu putea să o îmbrace, să facă focul, să scormonească după rădăcini și nici să-l ajute să ucidă vreun animal. Așadar, banii nu existau pentru că nu-i foloseau la nimic.
Mai multe detalii aici
