Inainte sa raspund la intrebarea din titlu, as vrea sa scriu despre ce face si ce este un cercetator.
Cercetatorul, indiferent de domeniul in care profeseaza, este cel care cunoaste bine practica in domeniul lui, gaseste cai pentru a dezvolta spre eficientizarea, pentru o calitate mai buna, si sugereaza inbunatatiri. Proiecteaza si planifica schimbarea, noutatea, performanta, are viziuni, construieste perspectiva. Sarcina lui este sa ofera solutii la probleme grele ale economiei, ale productiei, sa anticipeaza si sa faca predictii, sa vada in macro si micro problemele societatii. El castiga increderea prin munca, prin rezultate concrete aplicabile, aducatore de profit. Vede ce alti nu observa, analizeaza trecutul si cauta raspunsuri, propune alternative, descopera si creaza.
Ca practicant al stiintei, conseguent in principiile si etica profesionala, el acumuleaza cunostinte si dezvolta abilitatile necesare, creste. Intra in conflict cu starea de fapt, cu stagnarea, cu starea de multumire cu putinul, uneori si cu el insusi. Curiozitatea il impinge spre necunoscut si ii caleste rabdarea, perseverenta. La drumuri aparent infundate, cauta iesirea, cauta lumina in intuneric, indeperteaza ceata sa vada in dincolo de ea. Este omul stiintei, mereu infometat de cunoastere, ganditor si visator, indraznet la limita. In lumea lui a stiintei, se bucura pentru fiecare pas inainte, pentru orice progres oricit de mic pe care face. Frustrat de esecuri, reia de la capat, dar nu se opreste.
Treeste in ritmul lui si uneori pierde sensul timpului, pe care el il masoare altfel decit alti.
Cercetatorul ideal este altruist, om de echipa, modest si muncitor, des etichetat de mediocrii ca „nebun” sau „prost”. In ‘jungla’ economiei de piata si goanei spre castig, este impins mereu spre margina, tinut subcontrol – in fine cineva trebuie si sa munceasca. Unele glume la reclamele cu pesonajul „Dorele”, au o baza, de acea au prins si in public.
Bine, poate am exagerat putin, in ziua de azi al pragmatizmului extrem, idealistii nu prea gasesc loc la suprafata, dar uneori sunt totusi necesari. Munca de cercetare adevarata, presupune sacrificii personale care uneori afecteaza si familile, nu oricine poate asuma. Trebuie motivare puternica ca sa ramane in breasla, avind in vedere ca in alte domenii sa poate traii mult mai bine cu mai putin sacrificii. Iar un cercetator inzestrat cu cunostinte solide si calitati, ii trebuie o automotivare puternica sa rezista tentatiei si sa nu abondoneaza cercetarea. In perioada de criza presiunea va fi si mai mare.
Acum revenim la intrebarea, de ce este greu si cum sa formam un cercetator?
Ca sa formez un specialist in productie trebuie timp, dar ca sa formez un cercetator de start trebuie mult mai mult timp. ‘Produsul’ cercetatorilor este un „know-how”, o tehnologie sau produs now, o solutie etc. Lucruri pe care daca le imports sunt foarte scumpe. Iar lumea totusi cumpara – n-au de ales, oare?
Valoarea adaugata se duce la tara care vinde asa ceva, iar noi vindem in continuare materia prima bruta si forta de munca. Ceva trebuie schimbat, sa vindem si noi valoare adaugata, pentru asta ne trebuie multi cercetatori, si o strategie.
Cit ne costa formarea cercetatorilor?
La ora actuala, o ora de consultanta costa cca. 100 – 300 lei. Un curs de 6 zile pentru PM costa 400 – 1000 Euro, in Anglia 1500 – 3000 Lire
Cit zile de formare trebuie pentru un cercetator ca sa inceapa sa produca?
Dar unu matur cu experienta?
Stiim noi cum sa ii formam?
Iata niste intrebari care necesita raspuns.
Va continua.
Perparim Demi
Mi se pare foarte pertinenta analiza. Fonduri exista (atat europene cat si nationale), sunt consumate in marea lor majoritate si totusi nu apar rezultate (macar publicabile, daca nu aplicatii productive). Si intregul sistem al cercetarii romanesti pare sa fie multumit cu nivelul de supravietuire la care s-a ajuns.
Cred ca sunt necesare 2 actiuni in paralel: pe de o parte, cresterea atractivitatii cercetarii, evntual prin parteneriate cu institutiile de invatamant (asa cum exista in toate tarile Europei de vest)pentru atragerea tinerilor si pe de alta parte cresterea competentei managerilor din cercetare, in principal in ceea ce priveste planificarea, evaluarea si aplicarea rezultatelor cercetarii.
O alta actiune ce mi se pare extrem de necesara este cresterea flexibilitatii intregului sistem si a mai ales a factorilor de decizie ( de exemplu prin organizarea pe proiecte si nu pe structuri piramidale), dar cred ca intram in domeniul utopiei (cel putin in Romania).