De la reformita cronica la reforma necesara

O universitate care nu pastreaza legaturile cu piata tinta va fi incapabila sa valorifice oportunitatile si sa evite amenintarile, deci atat numarul, specializarile, programa, cat si calitatea invatamintului superior ar trebui reglate de piata.

Invatamantul romanesc are multe pacate. Printre altele, el sufera de reformita cronica, fiecare ministru, rector, director etc. venind cu propriile idei de reforma, de cele mai multe ori opuse fata de ale predecesorului, astfel incat, sisific, o luam mereu de la capat, potrivit “adamismului romanesc”, sintagma care-si gaseste aici unul dintre cele mai bune terenuri de aplicare. Ceea ce s-a reusit este o zapaceala generala, ce dauneaza grav actului educational, ale carui beneficiare ar trebui sa fie noile generatii.

In primul rand, invatamintul romanesc este subfinantat si, implicat, demotivant, atat pentru dascali, cat si pentru discipoli. Dascalii nu se mai pregatesc continuu, sau, cei mai buni, parasesc sistemul si cei mai multi au uitat, daca au stiut vreodata, ca a fi profesor e, in primul rand, o vocatie, ce presupune iubire, rabdare, intelepciune, capacatate de empatizare si multe alte calitati. Scoala si-a pierdut reperele morale, care ar trebui sa guverneze, prin excelenta, mediul didactic. Elevii nu mai gasesc modele in profesorii lor, ceea ce-i determina sa le caute in alte parti, nu mai spun pe unde…

Apoi, invatamantul nostru are un caracter prea teoretic, prea putin aplicativ. Se merge in continuare, preponderent, pe asimilare de cunostinte si nu pe depranderea metodelor de cunoastere, pe realizarea de conexiuni si formarea de personalitati. La sfarsitul gimnaziului sau al liceului, elevii care nu continua cu o facultate nu-si pot gasi un loc de munca, pentru ca nu au o meserie, liceele de arte si meserii sau scolile profesionale aproape disparand. De asemenea, la sfirsitul unei facultati, studentii nostri iau un contact dur cu piata muncii, cu viata reala, pentru care scoala nu-i pregateste. Orele de practica lipsesc si, in general, integrarea in societate a universitatilor noastre sufera. Profitind de taxele care vin intr-un spatiu masificat, in care cantitatea distruge calitatea, universitatile s-au retras in propriile turnuri de fildes, oferand, pe merit sau nu, diplome, titluri si parafe, instituind un soi de negot intelectual ce ofera perspective dintre cele mai obscure.

Or, misiunea universitatii este inclusiv participarea la viata cetatii, prin parteneriate multiple, modelarea vietii socio-economice si politice a societatii. Aceasta din urma ii va sugera si calificarile necesare, si standardele profesionale si caracterologice. Alma Mater trebuie sa contribuie la formarea identitatii noastre, la instaurarea unui sens al ordinii in societate, a unei juste ierarhii a valorilor, ca si la oferirea de expertiza, date si informatii pentru structurarea strategiilor, programelor si proiectelor de dezvoltare economico-sociala. O universitate care nu pastreaza legaturile cu piata tinta va fi incapabila sa valorifice oportunitatile si sa evite amenintarile, deci atat numarul, specializarile, programa, cat si calitatea invatamantului superior ar trebui reglate de piata.

Din acest punct de vedere, formarea unui consiliu de conducere din care sa faca parte si reprezentanti ai pietei, ai societatii civile mi se pare de bun augur, iar atributiile managerial-strategice ale acestui consiliu trebuie sa prevada inclusiv alegerea rectorului si sa fie complementare celor ale senatului. Functia rectorului trebuie sa se divida: activitatile administrative urmind a fi preluate de un manager calificat, iar “noul rector” sa ramina cu cele care tin de viziune, programa, curricula, reprezentare, de actul didactic si de cercetare propriu-zis, asa cum e cazul in majoritatea universitatilor de elita din Occident. Aici am atins un alt punct critic: slaba activitate de cercetare din universitatile noastre, atat cea fundamentala, cat si cea aplicativa.

Dar cel mai grav lucru mi se pare afectarea, in sens negativ, se intelege, a modului de a gindi al tinerilor nostri. Metodele de examinare bazate pe acest inventar al semnelor cunoasterii numit “test grila”, care au devenit obligatorii la unele facultati, chiar de stiinte sociale, induc un alt mod de a invata, sau chiar de a nu invata, de a nu cati, astfel incat ajung masteranzi studenti care pur si simplu nu ca nu catesc, dar nici nu stiu sa citeasca, ce sa mai vorbim despre discurs, dialog, mod de gindire, interpretare, simt critic, discernamint – zero. Devin foarte speculativi, abili in sens mecanicist, dar profund lipsiti de cultura, de depranderea unui mod corect de a se informa, de a invata, de a face, pana la urma. Profund dezinteresati. Nota sa iasa. Si ea cam iese pana la urma, pentru ca ei platesc taxe… Dar, in practica, nici un angajator nu le va cere sa rezolve teste grila…

Dintre cele mai importante reforme introduse la Universitatea “Cuza”, in ultima vreme, se constata ca: reducerea la trei ani a facultatii, conform Programului Bologna, ne ofera absolventi cam imaturi; codul moral a cam fost uitat; inlocuite cu departamentele, structuri mult mai greoaie, catedrele revin in mod tacit; dupa incercarea de desfiintare a sesiunii clasice, examenele urmand a se da, sub forma mai multor testari, pe parcursul semestrului, sesiunea a revenit de facto, dovada ca viata refuza sa se conformeze unor viziuni atat de reformatoare. Ultima propunere facuta publica era sa nu se mai intocmeasca orarul pe facultate, ci pe Universitate (!?!). De ce nu la minister, sau poate la Bologna?

Revenind putin la invatamantul preuniversitar, cred ca propunerea legislativa aflata in dezbatere (bazata pe proiectul Miclea) are cateva initiative bune. In primul rand, organizarea anului pregatator ii va ajuta mult pe viitorii elevi sa se adapteze la inceperea scolii.

Apoi, introducerea clasei a noua in ciclul gimnazial retine tinerii in familii pana la 15 ani, ceea ce-i poate ajuta sa depaseasca mai usor problemele pubertatii. Copiii acestia nu au nevoie de traume in plus, cum ar fi plecarea la liceu, care pentru multi inseamna parasirea familiei, a mediului in care au crescut s.a. Oricum, se vede ca la ea a lucrat si un psiholog bun. O garantie in plus vine din acordul dat de Asociatia Studentilor Romani din Strainatate, care mie mi se pare foarte important.

0 thoughts on “De la reformita cronica la reforma necesara”

  1. Paun Cristian spune:

    Cercetarea nu poate fi un proces programat. Cele mai interesante descoperiri nu s-au făcut decât prin întâmplare (a se vedea dinamita, razele X, undele electromagnetice ale universului). În plus, atunci când descoperim ceva habar nu avem la ce o să ne folosească (a se vedea laserul, internetul).

    Deci cei care cred în cercetarea publică, finanţată de stat nu fac decât să creadă într-o Fata Morgana fără sens. Aşa e cum spune Perparim Demi: cercetarea sănătoasă este doar cea dictată de sectorul privat care e singurul în contact cu piaţa. Universităţile (mai ales cele de stat) nu vor avea niciodată vreo intenţie să se conecteze la piaţă. Nici statul nu va vrea promovarea unor astfel de intenţii (dovadă că în promovarea în sistemul universitar cercetarea cu mediul privat de afaceri este trecută în subsidiar şi, adesea, hulită).

  2. Perparim Demi spune:

    Legat de cercetare la universitate. Cercetare fac ominii, iar profesori care nu au avut dea face niciodata cu practica industriala, le e cam teama de productia. Nu asuma nici-un proiect de cercetare cu finalizare in practica. Prefera sa ramana la epruvete si literatura. Nici o firma privata nu cumpara „filozofie pe hartie”, ei vor aplicatii inovatoare care aduc profit garantat. Iar la ora actuala, economia ropmaneasca are nevoie de know-how mai mult de orice, este singura cale de iesire din criza.
    Daca profi nu se baga la asa ceva, cum pot studentii sa aiba contact cu productia, cu viata reala. Accesul in companiile mari este firesc numai in urma unor colaborari productive, in care se evidentiaza si studentii. Asa se trezeste interesul si a angajatorilor. Cine este bun, este selectat automat. Toti vor calitate.

  3. swatch spune:

    UN articol conform cu realitatea. IN conditiile actuale tinerii sunt mult mai pasionati de masini, vacante, baruri petreceri, prea putini mai sunt pasionati sa invete.Cu o noua reforma la fiecare ministru calitatea invatamantului romanesc nu se va imbunatati prea curand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.