Încercând să introducă noi pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare, Executivul, prin recenta ordonanţă “antievaziune”, vine cu reguli suplimentare în privinţa înmatriculării firmelor şi a cedării capitalului acestora. Deşi ar putea fi văzute ca măsuri purtătoare de birocraţie excesivă, ori, mai grav, că se aduce atingere principiului liberei circulaţii a capitalurilor în spaţiul comunitar şi se limitează drepturile asociaţilor de a-şi cesiona părţile sociale, acestea se impuneau a fi adoptate cu mai mult timp în urmă. Iată, în speţă, despre ce este vorba în privinţa noutăţilor aduse de OUG nr. 54/2010 din 23 iunie 2010 referitoare la unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în materia normelor aplicabile înfiinţării şi funcţionării firmelor. Un prim aspect este legat de faptul că, prin completarea Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, se instituie, în sarcina Oficiului registrului comerţului (ORC), obligaţia de a transmite, pe cale electronică, hotărârea adunării asociaţilor către ANAF şi organele fiscale subordonate. Creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale (deci inclusiv organele fiscale) vor putea formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige societatea sau asociaţii, la repararea prejudiciului cauzat. De asemenea, se poate cere şi atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze acţiunile. Se are astfel în vedere limitarea abuzului legat de exercitarea, de către asociaţi, a dreptului de dispoziţie asupra bunurilor mobile necorporale ce sunt reprezentate de părţile sociale deţinute. Este vizată situaţia în care, prevalându-se de dreptul de înstrăinare, aceste persoane urmăresc zădărnicirea acţiunilor Fiscului pentru realizarea creanţelor deţinute faţă de respectivele firme, inclusiv asupra propriului patrimoniu, în eventualitatea unei angajări a răspunderii solidare. Observăm că art. XIII al ordonanţei amintite, instituie şi un control mai strict asupra modului de stabilire a sediului social/secundar. Aceasta, în vederea diminuării cazurilor în care societăţile nu pot fi identificate la sediul indicat. Astfel, prin modificările aduse dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 31/1990 se reglementează obligativitatea ca, la momentul înmatriculării firmei, respectiv la momentul schimbării sediului social, să fie depusă la ORC şi un certificat, emis de organul fiscal din cadrul ANAF în circumscripţia căruia se situează imobilul. Respectivul document trebuie să se refere la faptul dacă, pentru imobilul respectiv, există înregistrate si alte documente prin care se atestă cedarea dreptului de folosinţă, cu titlu oneros sau gratuit. Evident, nu poate lipsi actul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social înregistrat la acelaşi organ fiscal. În cazul în care din certificatul emis rezultă că sunt deja înregistrate contracte de închiriere etc. asupra aceluiaşi imobil cu destinaţie de sediu social, se solicită şi o declaraţie pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea unor condiţii speciale. Acestea privesc faptul că la acelaşi sediu vor putea funcţiona mai multe societăţi numai dacă imobilul, prin structura lui şi suprafaţa sa utilă, permite funcţionarea mai multor societăţi în încăperi diferite sau în spaţii distinct partajate. Apoi, numărul firmelor ce funcţionează într-un imobil nu poate depăşi numărul de încăperi sau spaţii distincte obţinute prin partajare. În fine, necesitatea evitării şi a situaţiei ca una şi aceeaşi persoană să aibă calitatea de asociat unic la mai multe firme tip SRL a condus la introducerea unei ultime reguli. Astfel, la autentificarea actului constitutiv sau la darea de dată certă a acestuia se solicită atât dovada eliberată de ORC privind disponibilitatea şi rezervarea firmei, dar şi declaraţia pe propria răspundere privind deşinerea calităţii de asociat unic într-o singură SRL.
You may also like...
