Diana Mihalcea: Îi sfătuiesc pe tineri să experimenteze. Este o perioadă în care experimentând câștigi mult și riști puțin!

Diana_Fotograf_Irina_Mocanu_09.jpg

© 2019 Fotograf Irina Mocanu

Fiind atrasă de posibilitățile programului “Erasmus pentru tineri Antreprenori” și finanțarea europeană, Diana Mihalcea a trăit o experiență unică acum cîteva luni în Belgia. Finantare.ro a realizat un scurt interviu cu scopul de a promova efortul Asociatiei Reginnova și a programului “Erasmus pentru Tineri Antreprenori” în România.

Cum ai aflat despre programul “Erasmus pentru Tineri Antreprenori” si cine te-a indrumat?

Profesia de jurnalist mi-a oferit numeroase oportunități, iar una dintre acestea a fost de a avea mereu informație de îndemână. De data asta a fost despre a afla ce presupune programul Erasmus pentru Tineri Antreprenori. Avantajul a fost că derularea programului a venit într-un moment în care eu am pornit un business pe cont propriu, respectiv o agenție de PR. Am decis astfel să folosesc informația pentru dezvoltarea mea în noul rol de antreprenor.

Accesarea programului nu este foarte dificlă, dar nici simplă. Presupune o serie de etape pe care să le parcurgi, de la selectarea antreprenorului gazdă, la redactarea unui plan de afaceri și asumarea unor activități. Aici a contat foarte mult rolul de îndrumător pe care l-a avut Marius Alexa, reprezentantul Asociației Reginnova NE, punctul local de contact în Romania pentru programul de schimb Erasmus for Young Entrepreneurs.

Care au fost asteptarile tale atunci cand te-ai hotarat sa mergi in Belgia?

Așteptările mele au fost pe de o parte de natură profesională – am optat un stagiu într-o companie specializată în comunicare și marketing digital dn Bruxelles, foarte conectată la piața europeană, cât și de natură psihologică – care au legătură mai mult cu provocările antreprenoriale și cu angoasele pe care rolul de proprietar de business le presupune. Aici am ținut să aflu ce însemană construirea unei echipe, cum îți definești misiunea și viziunea companiei sau cum să-ți scalezi afacerea.

Povesteste-ne despre experienta ta de acolo.

Stagiul pe care l-am urmat a avut o perioadă de o lună și s-a desfășurat la compania Cherry Pulp (https://cherrypulp.com/) din Bruxelles. Este vorba despre o agenție digitală aflată de 10 ani pe piață și care este în plin proces de dezvoltare. Ca să vă dau un exemplu, în acest moment sunt o echipă de 10 oameni, care intenționează să crească până la 30 de specialiști în anul 2020. Planurile sunt de asemenea de a se extinde cu noi birouri în alte state din Europa de Vest.

Compania derulează proiecte compexe, de la dezvolarea de platforme web, aplicații, la campanii de email marketing etc. Interesant a fost pentru mine să îi găsesc într-o perioadă în care puneau tot mai mult accent pe promovarea propriilor proiecte, astfel că am putut să contribui la rândul meu la definirea noii lor strategii de comunicare.

Am învățat despre ce instrumente să folosești în marketing digital, cum să te poziționezi în social media, cum să dezvolți un Pich Deck pentru o întâlnire cu potențiali investitori și multe altele.

În plus, pentru că stagiul s-a desfășurat la Bruxelles, care are o comunitate extrem de puternică de agenții digitale, mi-a oferit oportunitatea unor întâlniri valoroase cu oameni speciali din această industrie.

Ești deja antreprenor, care este domeniul în care activezi?

În prezent dețin o agenție de PR – PRING (http://pring.ro/) care îmi permite să dezvolt proiecte de comunicare în regiunea de nord-est a României. Este rezultatul unui spin-off pe care l-am făcut după aproape două decenii de jurnalism economic, dintre care ultimii la Digi24.

În calitate de specialist în PR, acopăr tot ce înseamnă strategii de comunicare în mass-media (organizare conferințe de presă, advertoriale / interviuri, media buying), organizări de evenimente business, content management (conținut social media, newslettere, texte blog) strategie pentru marketing digital și campanii tematice etc.

Cu ce te-a ajutat cel mai mult programul “Erasmus pentru Tineri Antreprenori” in domeniul tau de activitate?

În primul rând a fost o perioadă intensă de învățare practică. Apoi a fost vorba despre un schimbul cultural, despre dezvoltarea abilităților lingvistice și despre înțelegerea culturii antreprenoriale într-un mediu nou.

Nu în ultimul rând a fost vorba despre o perioadă de descoperire personală. Antreprenoriatul îți oferă posibilități nelimitate de dezvoltare – sky is the limit! – dar poate să te și sperie. Și de obicei afli că tu ești cel mai mare dușman al tău dacă nu îți înțelegi bine rolul.

Tocmai de aceea am vrut să mă apropii cât mai mult de acest mediu și să îl înțeleg.

Suntem siguri ca foarte multi tineri au idei de afaceri inovative si ar vrea sa acumuleze experienta intr-o tara europeana. Ce ii sfatuiesti?

Îi sfătuiesc să experimenteze. Este o perioadă în care experimentând (inclusiv prin accesarea unor astfel de programe) câștigi mult și riști puțin!

Daca esti viitor antreprenor sau ai inceput deja o afacere dar ai mai putin de 3 ani experienta trimite mesaj la [email protected] si afla cum poti acumula experienta in orice tara europeana in domeniul tau de activitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.