Disparitia Romaniei?

Cel mai ingrijorator mi se pare faptul ca nu mai producem aproape nimic. Iar o tara care nu reuseste sa-si asigure subzistentele, asa-numitele „costuri ale omului” (Francois Perroux), dezarticulata intern si care e atit de dependenta de exterior risca, pur si simplu, sa dispara din economia mondiala.

Indexul sustenabilitatii economice europene ne situeaza pe locul 22 (18, in 2007) dintre tarile U.E., cele mai mari vulnerabilitati pentru economia romaneasca, pe termen lung, fiind considerate coruptia, lipsa competitivitatii si productivitatea slaba, ceea ce o situeaza in zona de pericol.

In timp ce vinzarile de case si masini au scazut in ultimul an cu 50%, de electrocasnice cu 60%, investitiile cu 25,3%, constructiile cu 13,6%, comertul cu 11,2%, cistigatorii crizei sint clinicile private, companiile de tigarete si farmaciile, cu cresteri de bussines si de 50%. Ponderea veniturilor bugetare in PIB e de 31%, in timp ce a cheltuielilor de 46%. Investitiile straine au scazut in 2009 la jumatate fata de 2008, iar tendinta descendenta a continuat si in 2010.
Piata carburantilor a cunoscut anul trecut o contractare de 6%, a gazelor naturale de 15%, siderurgia – de 55%, metalurgia – de 34% s.a.m.d.

Peste tot unde se lupta cu criza dobinzile scad, la noi cresc de nu poti sa te apropii (18%).
Peste tot unde se lupta cu criza impozitele scad, la noi cresc, odata cu evaziunea fiscala.
Din fondurile structurale si de coeziune ale U.E. puse la dispozitia Romaniei am accesat doar putin peste 10%.
In schimb, am luat imprumuturi de la U.E., B.E.R.D., B.E.I. etc. Tara a fost populata cu mini-hipermarketuri, din care romanii cumpara fericiti cartofi din Africa de Sud si rosii din Egipt, cheltuind astfel mai tot salariul care, in medie, se ridica la aproape 300 de euro net pe luna, cele mai mari salarii inregistrindu-se in sectorul bancar – aproape 1000 de euro.

Chiar daca nu au o pensie mare (circa 180 de euro in medie, pe luna), pensionarii sint numerosi, datorita, in principal, discutabilelor pensionari anticipate.
Practic, din 6 persoane, doar doua muncesc, raport nesustenabil chiar si in economiile avansate.
Nu e posibil ca jumatate din bugetul tarii sa se duca pe asistenta sociala.
Neoficial, somajul atinge si el aproape o treime din mina de lucru activa.
In ultimii doi ani, peste 300.000 de IMM-uri au fost falimentate.
Iar inflatia se mentine cu greu la o singura cifra.

In astfel de conditii, mi-a displacut profund modul cum „neinfricatul” Emil Boc se ratoia, zilele trecute, la un grup de proaspeti someri.
Daca omul nu intelege cit e de ridicol, ca nenoroceste o tara cu incompetenta lui, trebuie trimis urgent la un stabiliment de veseli, posibil tot pe post de premier, unde poate forma guvernul Boc-5.
El nu e decit, cum spunea rectorul Marga, unul dintre cei mai slabi profesori de la Cluj, fapt confirmat de numeroasele gafe facute in chiar materia pe care o preda, dreptul constitutional. Obedient pina la gretosenie, demagog inrait, el s-a ridicat, ca multi alti incompetenti, cu ajutorul politicianismului de cea mai joasa speta.

Datorita prestatiei lui, a sefului lui si a multora ca ei, PDL-ul va lua curind urma taranistilor in istorie.
Romanii sint rabdatori, dar le-a trecut deja cutitul prin os si-i vor pedepsi perfect democratic.
Cu ce obraz se va intoarce Emil Boc la Cluj? Cu aceeasi talpa groasa in loc de obraz cu care se otara la niste amariti? Lamentabil. Cu aceeasi talpa groasa cu care se va intoarce si Melutu la Iasi sa navigheze pe Bahlui, dupa ce va scapa tara de inundatii? Astfel de oameni nu au nici un Dumnezeu.

Noua mii de medici au plecat din tara numai in ultimul an, iar exodul intelectualilor se inteteste.
Nu l-am vazut niciodata pe Mugur Isarescu atit de dezamagit, si omul asta a vazut multe. Nu poate Banca Nationala singura sa mentina echilibrele precare ale economiei, prin artificii de politica monetara.
Fara un guvern cu o filosofie fiscala, bugetara sanatoasa, ne ducem de ripa.
In acest sens, eu cred ca trebuie redusa cota unica, pentru atragerea capitalurilor straine, vitale in absenta relativa a celor autohtone, si pentru reducerea economiei gri, a evaziunii fiscale (ajunsa la circa 35%).
Cea mai buna cale de a reduce
evaziunea fiscala e de a o face nerentabila. Or, la impozite mici, putini mai risca. Cum spunea Arthur Laffer, prea multa impozitare reduce impozitarea, iar reducerea ei poate nu doar incuraja initiativa privata, dar mari si retetele fiscale.

De asemenea, trebuie stabilit un impozit just, progresiv, pe proprietate, dar reduse CAS-ul si cheltuielile bugetare cu bunuri si servicii (undeva in jur de 16-17% din PIB).
Cheltuielile de personal in sectorul bugetar trebuie reduse la 5-6% din PIB si marite cheltuielile de investitii publice (macar la 10% din PIB).
Am ajunge astfel la 31-32% ponderea cheltuielilor bugetare, la nivelul veniturilor posibile de incasat, al sarcinii fiscale, stabilindu-se astfel si ponderea sectorului public, gradul de interventie a statului in economie.
Desigur, trebuie stabilite si domeniile interventiei statale, respectiv capitolele si categoriile de cheltuieli, si restul trebuie lasat in seama pietei, a sectorului privat.
Rata absorbtiei fondurilor comunitare trebuie sa creasca masiv, cu orice eforturi. Or, in loc de asta, aflu ca trebuie sa restituim U.E. 12 miliarde de euro din fondurile de preaderare, bani cheltuiti extraprocedural.
Asta nu trebuie sa se mai intimple, pentru ca si asa sintem contributori neti la Uniunea Europeana.

Ingrijoratoare mi se pare tendinta de crestere extrem de rapida a datoriei publice si la costuri mari (bancile sa traiasca!) pentru acoperirea deficitului bugetar si plata serviciului datoriei publice acumulate.
Acest derapaj a inceput la sfirsitul lui 2008, s-a accentuat treptat si risca sa ne duca curind la procente nesustenabile, daca nu se fac asanarile de rigoare.
Dar cel mai ingrijorator mi se pare faptul ca nu mai producem aproape nimic. Iar o tara care nu reuseste sa-si asigure subzistentele, asa-numitele „costuri ale omului” (François Perroux), dezarticulata intern si care e atit de dependenta de exterior risca, pur si simplu, sa dispara din economia mondiala.