Nouriel Roubini este unul dintre economistii mari care au reusit sa prevada criza actuala si au tras si semnalele de alarma necesare. Din pacate, nu l-a ascultat aproape nimeni, lumea fiind prea ocupata cu tranzactiile imobiliare, cu speculatiile financiare si campaniile electorale pentru a da credit unor vesti negative. Ulterior, a devenit un economist ultramediatizat, considerat de unii prea pesimist, speriind lumea cu predictiile lui, mai ales ca nici nu ofera solutii transante. Citind cartea sa, scrisa impreuna cu Stephen Mihm, Economia crizelor. Curs-fulger despre viitorul finantelor, Bucuresti, Publica, 2010, nu poti sa nu admiri logica impecabila a autorilor.
Dar sa incepem prin a spune ca Roubini este un evreu iranian, nascut la Istanbul si crescut la Teheran si Tel Aviv, profesor de economie la Universitatea din New York, fost la Yale, consilier al Trezoreriei, presedinte al firmei de consultanta economica RGE Monitor si consultant FMI. Prezicind criza, si-a atras supranumele de „Dr. Doom” (Dr. Dezastru) sau pe cel de „Profet al crizei”. Este printre cei mai bine cotati intelectuali in clasamentele Prospect Magazine sau Foreign Policy. Este autor al mai multor carti, studii si interviuri. Corectitudinea anticiparilor sale ne obliga sa-l citim si sa tinem seama de ceea ce spune, pentru a nu mai risca sa ne indepartam de realitate. In cartea de fata, autorii (dl. Mihm este profesor de istorie economica la Universitatea din Atlanta) ofera si o lista de propuneri pentru iesirea din criza, destul de radicale, cum ar fi: intarirea reglementarii sectorului financiar, falimentarea institutiilor financiare ce nu se pot autosustine, mai buna coordonare a bancilor centrale s.a.
Este o lucrare foarte interesanta si scrisa intr-un limbaj accesibil marelui public. Ea examineaza principalele crize economice din perioada moderna, ca fiind faze normale ale ciclului economic. Acum s-a crezut ca, gratie tehnologiei informatiei, inovatiilor financiare si globalizarii, cresterea poate fi continua si creditele pot fi rostogolite la infinit, evadind astfel de sub tirania ciclurilor economice. Numai ca nu a fost sa fie, s-a intrat din nou in secventa balon speculativ – criza – recesiune, iar autoritatile ezita cu reformele, fapt ce lasa deschise in continuare mai multe scenarii posibile: ori inflatie, ori deflatie, ori revenirea recesiunii, ori o recrudescenta a protectionismului si un avint al noilor puteri.
Abordarea este una heterodoxa, unii ar spune holistica, dezideologizanta, avind in vedere eclectismul surselor doctrinare ale masurilor propuse, in conditiile in care toate vechile teorii s-ar fi discreditat. De vina sunt considerate si bancile si fondurile speculative si statele si consumatorii nechibzuiti. Atit modelul liberal anglo-saxon, cat si cel keynesian, al statului social, si-ar fi dovedit limitele si pericolele, ambele fiind la fel de capabile de a genera crize. Idealul ar fi, in acceptiunea autorilor, o a treia cale in care guvernele gestioneaza sectorul public, intr-o economie de piata dotata cu o supraveghere mai buna a economiei si in special a sectorului financiar. Pe termen scurt ar fi necesara o injectie monetara de tip keynesian, dar pe termen mediu deficitele trebuie echilibrate si datoriile resorbite.. Orice exces trebuie limitat, iar erorile nu trebuie repetate, deoarece criza poate reveni. Cu alte cuvinte, avem de tras toate invataturile necesare.
Dupa izbucnirea din 2007 a crizei, majoritatea pontifilor comunitatii financiare si ai establishmentului politic au incercat sa acrediteze ideea ca ar fi fost imposibil sa prevezi asa ceva, aproape ca si in cazurile atacurilor de la 11 Septembrie. Dar nu este asa. Pe data de 7 Septembrie, Roubini a vorbit la FMI, in fata unui auditoriu foarte avizat, emitind un puternic avertisment. Iata ce a spus: „Economia natiunii va suferi curand o cadere dramatica, la care nu asisti decat o data in viata, a pietei locuintelor, un soc brutal al petrolului, o diminuare abrupta a increderii consumatorilor si, inevitabil, o recesiune profunda.(…). Pe masura ce proprietarii de locuinte vor inceta sa-si mai plateasca imprumuturile ipotecare, intregul sistem financiar global se va cutremura si se va bloca. (…). Aceasta prabusire a pietei locuintelor ar putea sa duca la o problema sistemica pentru sistemul financiar, declansand o criza care risca sa afecteze grav, daca nu chiar sa prabuseasca, fondurile de acoperire si bancile de investitii, precum si mamutii financiari patronati de guvern„. (op. cit, p. 16). Ulterior si-a elaborat mai bine predictiile sumbre, intrand in polemica cu nume mari ale economiei, care si in 2008 sustineau ca in S.U.A nu e vorba decat de o contractie a cererii. El a mai avertizat si ca Wall Street-ul va disparea in curand, declansind rasturnari nemaiintalnite din 1930.
Un alt avertisment validat al lui Roubini a fost cel privind globalizarea crizei, respectiv transformarea unei maladii nationale americane intr-o pandemie economica globala, sistemica. Desigur, arterele circulatiei financiare fiind deschise, conditiile internationalizarii erau create, dar majoritatea autorilor au vorbit mult timp despre o criza locala. De asemenea, Roubini a prezis caderea in recesiune si amenintarea deflationista, cand majoritatea vorbeau despre pericolul inflatiei si afectarea inclusiv a unor tari in ascensiune, cum sint China si India. Sinteza sa anticipativa privind criza ramane cea mai completa si cea corecta.