Economiile Romaniei

Stiti cum se spune: daca nu esti la masa, atunci sigur esti inclus in meniu. Dupa doi ani de la aderare, noi inca n-am intrat cu adevarat pe piata europeana. suntem la coada cometei si vom fi printre ultimii care vom iesi din criza.

Poate parea ciudat, dar Romania are mai multe economii. Astfel, o prima distinctie pe care o putem face este cea intre economia oficiala si cea subterana, aflata din nou intr-o nedorita crestere (25-30% din PIB). Apoi, putem vorbi despre o economie romaneasca, avand un capital autohton extrem de subtire, si despre o economie din Romania, de care depindem intr-o masura cruciala, din pacate, desfasurata de capitalurile straine si aflata la discretia posesorilor lor: banci, companii si state straine.

In Romania mai putem distinge intre o lume a-economica, in sensul dat de catre K. Polaniy sau P. Clastres, zisa si economie naturala, de subzistenta, in special in mediul rural, si o lume economica cefala, aflata mereu in schimbare, o lume a muncii, nevoilor si insatisfactiei permanente.

In ce priveste politicile economice, aici iarasi avem mai multe: avem politici economice ale Fondului Monetar European, ale Uniunii Europene, ale Bancii Nationale si, desigur, ale Guvernului, care, la rindul lor, sunt de doua feluri: ale PDL si ale PSD. Apoi, foarte important, avem o economie de pana in toamna lui 2008, o “economie a extazului”, si una de dupa intrarea in criza, o “economie a agoniei”. Avem o funky economy, bazata pe cele mai nastrusnice solutii si initiative, o trendy economy, pentru ca urmam, nu-i asa?, marile tendinte impuse de altii, nu iesim din card, si o crazy economy, in care ne taiem singuri craca de sub picioare (vezi impozitul forfetar pe venit).

Toate aceste categorii formeaza economia noastra, aflata acum la frontiera instabilitatii. PIB-ul cunoaste o cadere dramatica, de aproape 15%, iar tara a intrat in recesiune. Deficatul bugetar se va duce si in acest an spre 5-6% din PIB, deficatul balantei de plati externe se va duce la 10%, iar serviciul datoriei publice (interne si externe) va creste ca Fat Frumos din Lacrima. Somajul de 7% anuntat e o minciuna statistica, in realitate el fiind de trei ori mai mare.

Inflatia va fi de 6-7%, adica stationara, ca si cursul de schimb, si astea vor fi succesele Bancii Nationale pentru care ne-am triplat datoria publica peste noapte. Atat inflatia, cat si cresterea bruta a PIB-ului si deficitul de cont curent depind in proportie de peste 90% de capitalul strain. Cand acesta se va intoarce si va redescoperi eterna si fascinanta Romanie vom iesi din criza. Singuri nu putem, pentru ca nu avem organ. Nu avem relatii bune cu munca, iar resursele, cate erau, inclusiv cele subterane, le-am vandut pe nimic.

Cresterea din ultimii ani a fost predominant nesanatoasa, pentru ca s-a bazat masiv pe consum, pe boom-ul imobiliar (cand ne-am vindut casele intre noi de ieseau preturile prin tavan) pe credite si pe importuri. Acum toate acestea au cazut. Guvernul zice ca are un plan de criza in 32 de puncte, din care s-ar fi realizat 28, dar nu se vede nimic, nici autostrazi, nici blocuri impachetate, nimic.

PSD, desi e la guvernare, are alt plan de criza, in 24 de puncte, Banca Nationala are un altul, FMI – altul, Uniunea Europeana – altul, Theodor Stolojan are si el unul, si inca mai putem gasi. Problema e ca nu se vede nimic, in afara de imprumutul care a stabilizat cursul si pe care nu stiu cum il vom plati, noi, contribuabilii.

Politica bugetara a fost una prociclica si inainte de criza, cand banii erau risipiti pe pomeni electorale, si in criza, cand impozitele, in loc sa scada, cresc, adancind si mai mult caderea economiei reale. Banca Nationala a criticat acest aspect, dar a dus ea insasi o politica prociclica, atat inainte de criza, cand numai cine nu dorea nu primea credit, daca stia cum il cheama, cat si in criza, cand ratele extrem de ridicate ale dobanzilor (15-18% la lei si 9% la valuta) descurajeaza orice initiativa de relansare, publica sau privata.

Dobanda de refinantare a BNR e de 9%, in timp ce in tarile mari tinde catre zero, iar rezervele minime obligatorii au scazut de la 40% la 35% la valuta si 15% la lei, in timp ce in tarile mari ele nici nu exista. Rezerva valutara a BNR e sub 30 de miliarde euro, ceea ce inseamna ca mergem ca pe sarma. Si mai vrem sa intram, in 2014, in zona euro !?…

Este castigator cel care iese in fata atunci cand ceilalti stau pe loc. Contextul regional e pacatos, sunt tari cu o situatie mai grea decat noi, dar si multe cu o situatie mai buna. Deci nu iesim in fata, raminem in zona gri. Fondurile structurale ale U.E. ramin o fata morgana.

Numarul de tranzactii imobiliare a scazut, ca si valoarea lor, cu 35-40%, salariul mediu net a urcat (!) la circa 1500 RON, alegeri avem anul asta si pentru presedinte, dar si pentru guvernatorul Bancii Nationale, greu de spus care sunt mai importante. Problema mare e ca statul se delegitimeaza pe zi ce trece, clasa politica e o mizerie, in timp ce guvernul privat, din umbra, ofera in vant solutii mult mai pertinente. Pacat ca vantul nu sufla si pe la guvernanti, sa-i mai vanture.

Orice veste, buna sau rea, poate schimba radical perspectivele, scapand puterii de decizie sau de control din tara. Romania de astazi nu are forta de a genera evolutii, ci doar de a le prelua de la economiile mai puternice. Ce traim noi acum nu tine doar de Romania, ba dimpotriva, depinde mai putin de noi decat, sa spunem, de China. Noi avem o economie condusa de multinationale, iar IMM-urile, cate au mai ramas, urmeaza tendintele stabilite de acestea. A cam venit nota de plata pentru dezmatul din trecut.

Economia are grave carente structurale, sa nu ne imbatam cu ceai. E suficient sa spunem ca sectorul bancar reprezinta aproape 50% din PIB, sector detinut aproape in intregime de straini, ca sa ne dam seama cat de dependenti suntem de exterior. Stiti cum se spune: daca nu esti la masa, atunci sigur esti inclus in meniu. Dupa doi ani de la aderare, noi inca n-am intrat cu adevarat pe piata europeana. suntem la coada cometei si vom fi printre ultimii care vom iesi din criza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.