ERA PERMED – Apel de proiecte pentru proiecte de cercetare pe tema medicinii personalizate

Cabecera_4.jpg

S-a lansat apelul ERA PERMED 2021 pentru proiecte inovatoare de cercetare colaborativă pe tema medicinii personalizate. Apelul se adresează mediului academic sau instituțiilor de cercetare, sectorul clinic/de sănătate publică, mediului privat.

Status: Lansat
Buget: 500.000 EUR
Depunere:
14 iunie 2022

Obiectivele generale ale apelului ERA PerMed sunt:

  • sprijinirea proiectelor de cercetare translațională în domeniul medicinii personalizate;
  • să încurajeze și să permită interdisciplinaritatea, prin combinarea cercetării preclinice și/sau clinice cu componente computaționale;
  • să încurajeze colaborarea între mediul academic (echipe de cercetare din universități, instituții de învățământ superior, instituții publice care desfășoară activități de cercetare), cercetare clinică/publică în domeniul sănătății (echipe de cercetare din spitale/instituții de sănătate publică, instituții medicale și alte organizații de asistență medicală) IMM-uri (întreprinderi mici și mijlocii).

Depunerea și evaluarea se vor face în două etape (pre-propuneri și propuneri finale). Consorțiile pre-propunerilor câștigătoare vor fi invitate să depună propunerea finală de proiect care va fi evaluată de către experți independenți pe baza criteriilor de selecție. Procedura de peer-review a propunerilor finale se bazează pe criteriile de evaluare ale H2020.

Instituțiile care aplică pentru finanțare trebuie să fie eligibile conform regulilor naționale de finanțare ale țărilor din care fac parte.
Pot participa parteneri de tipul: companii (IMM-uri, întreprinderi mari), organizații de cercetare (institute de cercetare, universități, etc.).

Tematică

Propunerile trebuie să fie interdisciplinare și să demonstreze clar impactul potențial al Medicinei Personalizate, precum și valoarea adăugată a colaborării transnaționale.

Domeniul de cercetare 1: „Translația de la cercetarea de bază la cea clinică și dincolo”;
Domeniul de cercetare 2: „Integrarea Big Data și soluții ICT”;
Domeniul de cercetare 3: „Cercetarea în sprijinul implementării responsabile în sănătate”;

Integrarea și combinarea coerentă a diferitelor domenii și module de cercetare în propunerile vor face parte din procesul de evaluare.

Depunere

Termenul limită pentru depunerea pre-propunerilor de proiecte este 17 februarie 2022 ora 17:00 (CET).
Termenul limită pentru depunerea propunerilor finale este 14 iunie 2022 ora 17:00 (CET).

Detalii si link-uri pentru apel:

Link apel: https://erapermed.isciii.es/joint-calls/joint-transnational-call-2022/
Infoday – 09 decembrie 2021 ora 13:00 CET – https://erapermed.isciii.es/information-event-era-permed-jtc2022/
Link proiect: http://www.erapermed.eu/Link pachet de informații național ERANET/ERANET Cofund: aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top