Firmele din Romania nu cunosc facilitatile fiscale de care pot beneficia pentru investitiile in cercetare

office-594132_1280.jpg

Mai mult de jumatate dintre companiile din Romania au in plan cresterea investitiilor in cercetare si dezvoltare in urmatoarele 12-24 luni, comparativ cu anul trecut, in timp ce 63% intentioneaza sa cheltuiasca mai mult in urmatorii trei- cinci ani, potrivit unui studiu realizat de Deloitte.

La nivel european, principala motivatie pentru companii o reprezinta noul program de fonduri europene (2014 – 2020) cu subventii noi pentru R&D, care le ofera motivatia de a co-finanta proiecte de cercetare si dezvoltare.

In acelasi timp, o sustinere mai mare din partea autoritatilor sub forma unor ajutoare sau facilitati fiscale ar putea duce la cresterea investitiilor in domeniu, potrivit celei de-a V-a editii a raportului Deloitte CE Research & Development (R&D) Survey.

„Studiul a evidentiat, o data in plus, ca economiile functionale investesc un procent semnificativ mai mare din PIB in activitati de cercetare si dezvoltare. Avantajul fortei de munca relativ ieftine din tarile Europei Centrale este pus in umbra de investitiile considerabil mai mici in R&D. Avand in fata acest tablou, speram ca autoritatile vor face schimbari menite sa continue stimularea investitiilor in cercetare si dezvoltare„, a spus Tiberiu Negulescu, senior manager Deloitte Romania.

Astfel, 37% dintre respondentii romani au declarat ca au cheltuit intre 1% si 5% din cifra de afaceri pentru activitati de cercetare si dezvoltare, iar 22% au cheltuit peste 5% din cifra lor de afaceri.

Procentul companiilor care au declarat ca nu au cheltuieli cu cercetarea si dezvoltarea a scazut fata de anul anterior (29% in 2014 si 16% in 2015), iar peste trei sferturi dintre respondenti (73%) considera ca investitiile in cercetare si dezvoltare au crescut competitivitatea produselor/serviciilor lor, similar cu anul trecut.

O mare parte dintre respondenti intentioneaza sa investeasca mai mult in activitati de cercetare si dezvoltare, comparativ cu anul trecut: 51% planifica investitii mai mari in urmatorii 1-2 ani, iar 63% in urmatorii 3-5 ani.

In acelasi timp, aproape jumatate dintre respondentii romani nu sunt la curent cu facilitatile fiscale si granturile pentru cercetare si dezvoltare. Peste doua treimi dintre respondenti colaboreaza cu terti in realizarea unor proiecte de cercetare si dezvoltare.

Raportul a mai aratat ca un mediu de afaceri mai previzibil din punct de vedere fiscal ar atrage mai multe investitii in cercetare si dezvoltare, atat in Romania, cat si in regiune. O alta ingrijorare a investitorilor intervievati o reprezinta lipsa de cercetatori calificati si cu experienta.

„Companiile din Romania pot beneficia de diverse stimulente in vederea cresterii investitiilor in cercetare si dezvoltare, astfel incat sa genereze inovatie, dar, in mod surprinzator, jumatate dintre respondenti nu erau la curent cu aceste informatii, iar cealalta jumatate nu era sigura de felul in care urmau sa fie vazute acestea de catre inspectorii fiscali sau alte autoritati ale statului”, a mai spus Tiberiu Negulescu.

Editia din acest an a raportului include zece tari din Europa Centrala: Croatia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Romania, Slovacia si Slovenia. Peste 400 de persoane au participat la sondaj in perioada noiembrie 2015 – februarie 2016.

Sursa: Ziarul Financiar
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top