Bursa de Cereale Corabia, ridicată cu fonduri europene, ar fi trebuit să revoluționeze comerțul specific într-o regiune a țării în care se produc foarte multe cereale. Nu a funcționat însă nici măcar o zi în cei aproape cinci ani de când a fost dată în folosință, nici măcar o tranzacție cu cereale nu s-a realizat vreodată prin terminalul Bursei. Astăzi, acesta găzduiește GAL-uri și diverse firme private.
Paradoxal, de la darea în folosință a clădirii și până în ziua de astăzi, Bursa de Cereale a funcționat fără tranzacții cu cereale. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Corabia, Dan Oltean, a confirmat că instituția realizată cu fonduri europene nu a funcționat niciodată pentru scopul pentru care a fost creată. De la purtătorul de cuvânt al Primăriei Corabia am aflat că chiriași ar fi niște GAL-uri, și nu firme. „De zece ani se vorbește la Corabia despre această Bursă de Cereale, a fost un proiect al Consiliului Județean Olt. A apărut în anul 2015, când a fost construită, dar, din păcate, Bursa de Cereale nu a ajuns să funcționeze nici până în acest moment, nu a funcționat nici măcar o zi. Clădirea este una foarte frumoasă. Din păcate, acolo funcționează doar două GAL-uri ale orașului. Grupurile de Acțiune Locală plătesc chirie, și din chiria primită de la acele GAL-uri se întreține acea clădire. S-a înființat o firmă de către Consiliul Județean, Primăria Corabia și Bursa Română de Mărfuri și există un administrator care doar încasează acea chirie. Nici nu este remunerat administratorul pentru ceea ce face, dar, din păcate, asta este situația”, a spus reprezentantul Primăriei Corabia.
Mai multe detalii aici