Ghidul de prevenire a fraudelor in PNDR sau Glasul (i)ratiunii la final de 2016

Dupa nici mai mult nici mai putin de 8 ani in care au fost declarate poate cateva mii de proiecte neeligibile din cauza asa-ziselor “conditii artificiale”, se trezeste AFIR ca dintr-un somn de moarte si vine cu grija parinteasca la “spartul targului” sa ne explice de ce au fost neeligibile acele mii de proiecte dupa ce, ati ghicit, au fost in prealabil finantate si derulate. Asta asa, ca sa stim si noi si sa nu mai barfim pe la colturi ca ni s-au aplicat reguli despre care nu am avut stiinta.

Si da AFIR-ul o definitie ca la carte, a conditiilor artificiale de finantare, pe care nu poti decat s-o aplauzi si sa zici, oh Cerule, ce frumos mai zice AFIR si cum respecta el definitiile originale, importate de la Bruxelles.

Dar imediat dupa definitia frumoasa, AFIR arunca cu mucii in fasole si incepe sa bage exemple de  “conditiile artificiale”. Un  prim exemplu dat de AFIR este urmatorul: “Ferme construite una în imediata vecinătate a celeilalte, înlesnind astfel colaborarea celor două societăţi solicitante de finanţare nerambursabilă. În aceste cazuri, în general întâlnim: teren lotizat, utilităţi comune, lipsa delimitărilor, constructor comun, consultant comun, activităţi identice, similare sau complementare etc.”

Hai sa explicam putin ce nu pricepe AFIR-ul, expertii sai si statul roman care este ca o baba pe moarte cu basmaua pe ochi ca oricum nu mai vede bine si traieste din inchipuiri, incercand sa atraga fonduri europene.

Pai oameni buni, colaborarea dintre doua ferme inseamna piata libera daca cumva nu ati auzit de acest principiu si normal e sa incurajati asta direct prin ghidurile voastre comuniste, nu sa spuneti ca asta e o conditie artificiala. Apoi, utilitatile comune. Nu inteleg care naiba e conditia artificiala! Au decontat ambii beneficiari cheltuieli cu utilitatile in proportie de 100%, adica au facut dubla raportare cum ar veni? Probabil nu, probabil au decontat 50%-50%, ceea ce e economic si culmea naibii, mai e si legal, ceea ce iarasi ar trebui sa incurajati prin aceleasi ghiduri comuniste. Constructorul sau consultantul comun mai multor beneficiari, n-ai sa crezi, AFIR zice ca e conditie artificiala. E interzis prin vreo lege pamanteana ca un constructor  sa fie furnizorul a doi agenti economici?  Trebuie oare ca fiecare constructor sa se limiteze la un singur contract cu un singur agent economic in aceasta viata, valabil si pentru consultant? Si ce o sa faceti acum cu firmele de consultant ale baietilor destepti de la conducerea AFIR, o sa-i bagati in belea? Hai ca pe asta n-o mai cred!  Deja cota de ridicol si prostie a AFIR depaseste imaginatia copiilor de 4 ani. Dar sa vedem ce mai listeaza AFIR in doar un singur paragraf. Pai zice AFIR ca esti neeligibil daca ai activitati identice cu alt beneficiar. Pai bai domnu AFIR ai fumat ceva si noua nu ne spui? Oare cate miliarde de activitati ar trebui sa existe pe pamantul romanesc ca tu sa fii multumit ca doi beneficiari nu deruleaza activitati identice?

Aleluia AFIR! Dar nu te culca pe o ureche ca revin.

Ion Coman

Ion Coman

Presedinte Director General in cadrul Agentiei de Consultanta PROEUROPA FONDURI EUROPENE Sibiu, MEMBRU in cadrul CENTRULUI DE INFORMARE SI ASISTENTA pentru IMM-INFOBIZ SIBIU MEMBRU IN CADRUL RETELELEI MULTIPLICATORILOR DE INFORMATII AI PNDR, precum si RETELEI NATIONALE DE DEZVOLTATE RURALA -RNDR Aria de operatiuni: Regiunile CENTRU si NORD-­VEST Domeniu de specializare: PROIECTE ACCESARE FONDURI NERAMBURSABILE EUROPENE/GUVERNAMENTALE Managementul achizitiilor publice in proiectele cu cofinantare europeana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top